UBS si Credit Suisse, cele mai mari banci din Elvetia, au negat informatiile aparute pe pietele financiare potrivit carora ar fi accesat o facilitate de finantare de la Rezerva Federala a SUA (Fed), potrivit cotidianului britanic Financial Times, citat de Mediafax.
Actiunile celor doua banci au scazut vineri, in ton cu restul cotatiilor din sectorul financiar european. Pretul actiunilor UBS a pierdut 3,2%, iar Credit Suisse 2%. Evolutia acestora a fost, insa, mai buna decat a celor mai multe institutii de credit mari din Europa.
Pietele financiare au speculat ca o banca din Elvetia a accesat lichiditati de la Fed, printr-o tranzactie realizata prin intermediul Bancii Nationale a Elvetiei.
UBS si Credit Suisse au negat, prin intermediul unor comunicate, accesarea de fonduri de la Fed.
Actiunile altor mari banci europene se aflau in scadere puternica la 12:00 GMT, din cauza temerilor privind stabilitatea sectorului financiar european. HSBC a pierdut 5,7%, Lloyds 5,27%, in timp ce, in Franta, Societe Generale a coborat cu 2,3%, iar BNP cu 3,55%.
Pe piata din Spania, Santander sui BBVA au scazut cu 2,7%, respectiv 1,84%, iar in Italia principalele banci, Intesa Sanpaolo si UniCredit, au inregistrat declinuri de 4% si 3,77%. Bancile germane Deutsche Bank si Commerzbank au pierdut 4%, respectiv 2,64%.
Comenteaza articolul "UBS si Credit Suisse neaga accesarea de fonduri de la Fed"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS