Tarile dezvoltate trebuie sa isi relaxeze politicile de austeritate si sa se concentreze pe stimularea cresterii economice, pentru a evita o cadere intr-o noua recesiune (double dip - n.r.), potrivit unei analize a The Economist.

Economia mondiala a incetinit puternic in aceasta vara, iar pietele de actiuni au pierdut 15% de la inceputul lui iulie. Mai mult, increderea consumatorilor s-a prabusit.

Ultimele evolutii au condus la o revizuire a prognozelor de crestere, in special in tarile avansate, iar sansele unei noi recesiuni au crescut semnificativ pe ambele maluri ale Atlanticului.

In 2008, economia mondiala a fost salvata de la depresiune de un plan indraznet si coordonat prin care au fost salvate bancile si contracarata recesiunea cu stimuli fiscali si monetari.

"Astazi nu mai este indrazneala (zona euro este chintesenta politicienilor care fac prea putin prea tarziu). Nu mai exista nici coordonarea si, in masura in care politicile au o tema comuna, este una gresita: politicienii din tarile bogate au o viziune pe termen prea scurt a austeritatii fiscale - o abordare a taierilor bugetare care doar va spori riscul unei noi recesiuni", arata analiza The Economist.

Pe modelul din 2008, factorii de decizie la nivel mondial pot urma o strategie de coordonare prin care sa sustina cresterea economica.

O politica de ajustare fiscala inteligenta ar trebui sa implementeze mai multe reforme care sa imbunatateasca finantele publice, fara sa apese prea mult frana pe cresterea economica.

Statele Unite au cea mai mare nevoie de o astfel de politica, intrucat nu a facut nimic sa limiteze deficitul pe termen mediu, dar in schimb vedem o inasprire a politicii de austeritare pe termen scurt, cea ce ofera o sansa redusa chiar si pentru o revenire economica modesta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri