"Salutam hotararile importante adoptate noaptea trecuta de Uniunea Europeana, care pun bazele esentiale pentru o solutie de ansamblu la criza din zona euro", a declarat Obama, citat intr-un comunicat.

"Asteptam cu nerabdare sa vedem ca planul este pus rapid in aplicare", a adaugat presedintele american. "Vom continua sa sutinem Uniunea Europeana si aliatii nostri europeni in eforturile pe care le fac pentru a gasi o solutie la aceasta criza, in contextul in care cooperam pentru sustinerea relansarii (cresterii economice) mondiale si asigurarea de locuri de munca pentru cetatenii nostri", a mai spus el.

Dupa o noapte de negocieri intense la Bruxelles, liderii europeni au ajuns, joi, la un acord cu privire la o importanta reducere a datoriei Greciei si la mobilizarea sumei de 1.000 de miliarde de euro in scopul impiedicarii extinderii crizei, in special in Spania si Italia.