Duelul dintre bancile europene care vor sa-si degreveze portofoliile si investitorii - fonduri de hedging, companii de asigurari, institutii financiare din SUA si Asia - interesati sa cumpere activele scoase la vanzare ameninta sa blocheze creditarea in Europa, exercitand presiuni asupra BCE, informeaza Mediafax.
Aflate in criza de lichiditate din cauza blocarii pietelor interbancare si inaspririi reglementarilor de adecvare a capitalului, bancile europene incearca sa vanda active pentru a putea continua creditarea catre economie si a-si consolida capitalul. Situatia pune in pericol insa capacitatea institutiilor financiare de a credita firmele mici si mijlocii, motorul economiei reale, de la care se asteapta revenirea economica, potrivit unei analize Reuters.

Cele mai mari banci europene vor sa vanda active (credite, ipoteci, proprietati imobiliare) pentru a-si asigura lichiditatea necesara, incercand sa-si restranga portofoliile cu un total de 5.000 miliarde euro in urmatorii trei ani.

Situatia reprezinta reactia sectorului bancar la criza de incredere care s-a format in timp record, din vara, blocand sursele normale de finantare pentru banci.

Institutiile de credit de pe continent trebuie sa refinanteze in urmatorii trei ani datorii de 1.700 miliarde euro, avand in acelasi timp nevoie de bani pentru consolidarea capitalului si pentru continuarea creditarii catre economie.

Presiunile exercitate de marii bancheri asupra Bancii Centrale Europene au determinat institutia sa extinda termenul creditelor oferite bancilor din Europa la doi-trei ani pentru a preveni o criza a creditelor care ar "ineca" economia zonei euro, au declarat pentru Reuters surse apropiate situatiei.

"Bancile au probleme pe doua fronturi. Pe de o parte, exista o criza de finantare, bancile nu reusesc sa atraga lichiditate de pe piete. Pe de alta parte, calitatea multora dintre activele pe care le detin se deterioreaza", comenteaza Alberto Gallo, analist la RBS.

Surse bancare au afirmat ca marile banci franceze, precum BNP Paribas si Societe Generale, au accelerat din luna august vanzarile de active, iar recent li s-au alaturat Santander si UniCredit, cele mai mari banci din Spania, respectiv Italia.

Astfel, sunt scoase la vanzare portofolii de credite care includ clienti ca gigantul indian Reliance Industries, grupul italian Enel sau statul California.

Bancile s-au lovit insa de un nou obstacol in incercarea de a obtine lichiditate prin vanzari de active. Negocierile cu potentialii cumparatori, oricum complicate si dure, se lovesc tot mai mult de problema pretului.

Institutiile de credit vor sa vanda activele de calitate cat mai aproape de valoarea nominala, considerand ca orice coborare sub acest nivel reprezinta o pierdere care erodeaza capitalul deja insuficient.

Pe de alta parte, potentialii cumparatori - fondurile de investitii, fondurile de hedging, bancile din SUA si Asia sau companiile de asigurari - simt ca pot prelua initiativa in negocieri, deoarece dispun de lichiditati, si doresc sa obtina un "deal" cat mai bun.

"Exista volume uriase de lichiditate in randul investitorilor, insa vor sa cumpere numai la preturi de criza", comenteaza un analist al Barclays Capital.

In acest context, bancile europene au inceput sa analizeze posibilitatea folosirii activelor drept colateral pentru a imprumuta mai mult de la bancile centrale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri