Bancile europene au imprumutat peste 50 miliarde de dolari de la Banca Centrala Europeana (BCE), prin prima oferta de fonduri dupa reducerea costurilor de imprumut in colaborare cu alte cinci banci centrale, iar situatia reflecta problemele unor institutii de credit la finantarea in dolari.
Marile banci centrale din zona euro, SUA, Elvetia, Marea Britanie, Canada si Japonia au anuntat masuri coordonate saptamana trecuta pentru a asigura lichiditati in dolari bancilor din afara Statelor Unite.

Bancile din Europa au probleme mai mari in a obtine finantari in dolari de pe piata, din cazua temerilor privind expunerea acestora la criza datoriilor suverane, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

BCE a anuntat ca bancile au cerut 50,7 miliarde de dolari pe perioada de 84 de zile si 1,6 miliarde de dolari pentru o saptamana. Cererea a depasit asteptarile de zece miliarde de dolari ale traderilor consultati de Reuters.

Valoarea ridicata a cererii a fost atribuita de traderi problemelor din tarile lovite de criza datoriilor.

Intrucat costurile de finatare de la BCE au fost reduse, parte a programului coordonat cu celelalte banci centrale, licitatia de fonduri a devenit mai atractiva pentru bancile comerciale, iar costurile pentru imprumuturile pe trei luni au fost aproape de cele din piata interbancara.

Rata Libor la trei luni, un indicator pentru costurile la care se imprumuta bancile intre ele, a atins 0,53775%, nivel intalnit ultima data la mijlocul anului trecut, cand s-a accelerat criza datoriilor. BCE spera ca prin asigurarea de lichiditati in dolari sa determine reducerea acestor costuri.

Analistii considera ca operatiunile in dolari sunt benefice, dar impactul permanent al acestor aeste supraestimat.

"Ceea ce conteaza este ce va face BCE la sedinta de poltica monetara de joi, mai ales in privinta operatiunilor de refinantare pe termen lung si a regulilor pentru garantii. Ar fi util in prezent daca am avea astfel de finantari cu maturitate mai lunga", a declarat economistul Societe General, Michala Marcussen.

BCE ar putea anunta operatiuni de refinantare cu perioade foarte lungi, de doi sau chiar trei ani la reuniunea de politica monetara de joi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri