Grecia va relua saptamana viitoare discutiile cu creditorii privati privind restructurarea masiva a datoriei de stat, incercand sa ajunga la un acord inainte de intalnirea din 23 ianuarie a ministrilor de Finante din zona euro, transmite Wall Street Journal (WSJ), potrivit Mediafax.
Ministrul Finantelor, Evangelos Venizelos, a declarat ca discutiile vor fi reluate in urmatoarele zile, dupa ce au fost suspendate vineri din cauza neintelegerilor dintre cele doua parti privind dobanzile platite de Grecia.

"Reprezentantii Institutului pentru Finante Internationale vor reveni miercuri, iar scopul nostru este sa avem un acord in linii mari inainte de intalnirea Eurogroup din 23 ianuarie", a aratat oficialul.

Institutul pentu Finante Internationale (IIF) este cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar si reprezinta creditorii privati in negocierile cu Grecia privind swap-ul de obligatiuni menit sa reduca datoriile statului elen la un nivel sustenabil pe termen lung.

IIF a acceptat in octombrie sa negocieze o restructurare "voluntara" a datoriilor Greciei, in practica reducerea cu 50% a valorii nominale a obligatiunilor elene detinute de investitori privati.

Discutiile de la Atena au fost suspendate vineri dupa doar doua zile de negocieri, in principal pentru ca cele doua parti nu s-au inteles in privinta dobanzilor atasate obligatiunilor noi care ar trebui emise de Grecia in schimbul celor aflate in circulatie.

Bancile vor un cupon anual de 4-5%, considerand acest interval "limita inferioara absoluta pentru orice acord care poate fi descris ca voluntar", potrivit unor surse apropiate discutiilor.
Unele guverne din zona euro, in frunte cu Germania, precum si Fondul Monetar International fac presiuni pentru o dobanda de sub 4%, au adaugat sursele citate.

Restructurarea datoriei face parte din cel de-al doilea acord de finantare externa pregatit de institutiile financiare internationale pentru Grecia, de 130 miliarde euro, care ar trebui sa acopere necesarul de finantare al statului elen pana in 2015. Contributia sectorului public la pachet, in principal sumele care ar trebui imprumutate Greciei de guvernele din zona euro, depinte insa de pierderile care vor fi acceptate voluntar de creditorii privati.

Se doreste reducerea datoriei Greciei cu 100 miliarde de euro, de la nivelul actual de aproximativ 360 miliarde euro, masura care ar reduce platile anuale efectuate de guvernul elen in contul imprumuturilor cu 4 miliarde euro. Acest obiectiv presupune insa participarea tuturor detinatorilor privati de obligatiuni grecesti, fapt putin probabil.

Caracterul voluntar al contributiei sectorului privat este esential pentru plan, deoarece orice depreciere involuntara a datoriei s-ar constitui practic in default (incapacitate de plata).
Grecia are in martie o scadenta de 14,5 miliarde euro, pe care nu o va putea onora daca nu va primi o noua transa de imprumut de la guvernele din zona euro si FMI.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri