Decizia are loc dupa ce agentia de evaluare Standard & Poor's a redus cu o zi in urma ratingul Greciei de la „CC”, la „default selectiv”. S&P a operat luni modificarea, dupa ce Grecia a inceput derularea programului de conversie a obligatiunilor de stat in vederea reducerii datoriei.

Banca Centrala Europeana arata ca deficitul de lichiditate lasat de suspendarea obligatiunilor Greciei poate fi acoperit de bancile centrale nationale prin masuri de urgenta.

Oficialii BCE spun ca obligatiunile Greciei ar putea sa devina din nou eligibile la mijlocul lunii martie.

Grecia a primit saptamana trecuta un ajutor public in valoare de 130 miliarde euro in cadrul celui de-al doilea plan de salvare al tarii. De asemenea, bancile din sectorul privat au acceptat pierderi de peste 100 miliarde euro, adica 53,5% din valoarea obligatiunilor grecesti pe care le detineau.