Profitul net ajustat pentru factori exceptionali, indicatorul folosit de E.ON pentru calcularea dividendelor, a coborat de la 4,88 miliarde euro la 2,5 miliarde euro, dar rezultatul s-a plasat peste media estimarilor analistilor contactati de Bloomberg, de 2,33 miliarde euro.

Pentru acest an, grupul anticipeaza un profit net ajustat de 2,3-2,7 miliarde euro.

Cancelarul german Angela Merkel a dispus anul trecut inchiderea tuturor centralelor nucleare pana in 2022, in urma dezastrului atomic din Japonia cauzat de un cutremur devastator urmat de un val tsunami care a afectat sever o centrala nuclara.

Companiile germane de utilitati trec printr-o reorganizare ampla a operatiunilor in urma deciziei guvernului de a inchide centralele nucleare.

Citeste si:

E.ON a anuntat un program de 15 miliarde euro pentru lichidarea activelor afectate de decizie, precum si concedieri si planuri de extindere pe noi piete, inclusiv Brazilia.

Vanzarile grupului au crescut anul trecut cu 22%, la 112,9 miliarde euro, de la 92,8 miliarde euro in 2010, iar profitul EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) a scazut cu 30%, de la 13,3 miliarde euro la 9,3 miliarde euro.

Grupul german de utilitati E.ON a intrat pe piata romaneasca in 2005, cand a preluat compania de distributie a energiei electrice Electrica Moldova si distribuitorul de gaze Distrigaz Nord.

Operatiunile grupului pe piata romaneasca au fost integrate in 2010 in subsidiara E.ON Energie Romania, care deserveste 1,4 milioane de clienti.