Miliardarul Warren Buffett, un cunoscut critic al "lacomiei bancherilor", a acordat anul trecut principalilor sai locotenenti de la Berkshire Hathaway bonusuri de pana la 17 milioane de dolari, care rivalizeaza cu remuneratiile din bancile de pe Wall Street, potrivit unei analize Bloomberg.
Berkshire Hathaway l-a rasplatit pe directorul general al United States Liability Insurance Corp cu 17,4 milioane de dolari pentru activitatea din 2011. Seful Geico Corp, Tony Nicely, a primit de la Berkshire 12,4 milioane de dolari pentru performantele de anul trecut, iar Ajit Jain, CEO la National Indemnity Co, a primit 9,26 milioane de dolari, potrivit raportarilor diviziilor Berkshire catre autoritati, preluate de Bloomberg.

Salariul anual al lui Warren Buffet a ramas, la cererea sa, la 100.000 de dolari, la fel ca in ultimii 25 de ani, potrivit raportarilor Berkshire Hathaway, scrie Mediafax.

Buffett s-a alaturat anul trecut multimii de voci care ataca marile banci, invinuindu-le pentru rolul jucat in declansarea si prelungirea crizei financiare si pentru accentuarea inechitatii veniturilor intre cele mai bogate si cele mai sarace paturi ale societatii.

Miliardarul a cerut inclusiv cresterea taxelor asupra "bogatilor".

Pe de alta parte, Jamie Dimon, directorul general al JPMorgan Chase, cea mai mare banca americana dupa active, l-a laudat in februarie pe Buffett pentru politica salariala generoasa, sustinand ca cei mai bine platiti 20-30 de executivi din cadrul Berkshire castiga mai mult decat omologii lor de la JPMorgan.

Actiunile Berkshire Hathaway au scazut anul trecut cu 4,7% pe bursa de la New York, in timp ce titlurile JPMorgan s-au depreciat cu 22%, iar indicele S&P 500 a finalizat 2011 in stagnare.

Buffett, a carui participatie la Berkshire este evaluata la peste 40 miliarde de dolari, a declarat anterior ca acorda bonusuri mari pentru a incuraja directorii executivi si managerii sa gandeasca mai mult ca proprietari si mai putin ca niste angajati.

Anul trecut, reputatul investitor afirma ca i-a propus lui David Sokol un bonus de 50 milioane de dolari, conditionat de anumite tinte de performanta. Sokol, considerat unul dintre protejatii lui Buffett si posibil succesor al miliardarului la conducerea Berkshire, a plecat in aprilie 2011 de la companie pentru a se ocupa de alte afaceri.

"Am platit bonusuri foarte mari, insa intotdeauna pentru performanta. Imi place sa atrag oameni talentati care fac lucruri grozave pentru noi, si ii voi plati adecvat", a spus Buffett intr-un interviu publicat in ianuarie 2010.

Raportarile Berkshire catre autoritatile americane arata ca peste 20 de manageri din cadrul companiilor de asigurari ale grupului au castigat anul trecut peste 1 milion de dolari fiecare.

Directorul general al furnizorului de utilitati MidAmerican Energy Holdings, Gregory Abel, a primit un bonus de 9,9 milioane de dolari.

Pe de alta parte, datele raportate de Berkshie Hathaway catre Securities and Exchange Commission arata ca niciun director executiv al companiei-mama nu a ajuns la o remuneratie de 1 milion de dolari in perioada 2001-2010.

Cu o capitalizare de peste 200 miliarde de doalri, Berkshire Hathaway ofera produse si servicii in aproape toate sectoarele economiei, de la asigurari la produse de larg consum, energie si utilitati, transporturi feroviare si inchirieri de aeronave de lux.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri