Deficitul comercial record al Statelor Unite ale Americii nu va conduce neaparat la o scadere abrupta a dolarului, si, chiar daca acest lucru s-ar intampla, economia americana ar putea sustine aceasta eventuala cadere, a declarat presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, citat de Reuters.

Deficitul comercial al Statelor Unite ale Americii a ajuns la valoarea record de 68,5 miliarde dolari, in luna ianuarie, iar deficitul de cont curent a atins, in 2005, o noua valoare record, 804,9 miliarde dolari, in crestere cu 20,4 procente comparativ cu precedentul record de 668,1 miliarde dolari inregistrat in 2004, a anuntat, in urma cu o saptamana, Departamentul american pentru Comert.

Desi deficitele comerciale ale SUA nu pot continua acest trend de crestere la infinit, asta nu inseamna neaparat ca vor avea drept consecinta un declin precipitat al dolarului, dar chiar daca acest declin s-ar produce, nu ar avea drept rezultat necesar dereglarea pietelor financiare, a productiei sau a locurilor de munca, a declarat Bernanke intr-o scrisoare adresata democratului californian Brad Sherman.

In respectiva scrisoare, Bernanke reafirma pozitia Fed conform careia Congresul american ar trebui sa instituie o exceptie prin care sa se permita companiilor comerciale achizitionarea bancilor industriale, avertizand ca decizia asupra acestui subiect ar putea avea importante ramificatii pentru economia SUA.

Bancile industriale sunt concesionate de stat si reglementate de stat, cazand astfel sub supervizarea Companiei de Asigurari a Depozitelor Federale. Companiile comerciale pot detine aceste banci pentru ca legile federale care interzic companiilor non-financiare sa se angajeze in activitati bancare nu le clasifica pe acestea din urma drept banci.
Lantul de magazine Wal-Mart, cel mai mare retailer din lume a cerut sa deschida o banca industriala in Utah, cerere care este analizata de Compania de Asigurari a Depozitelor Federale.

Intrebari precum in ce fel sau spre ce se va extinde si intercorelarea sectorului bancar si a celui comercial sa fie permisa in ce masura, sunt niste subiecte asupra carora, noi credem, ar trebui sa se pronunte Congresul, a declarat Bernanke.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri