Sase state membre ale Uniunii Europene au anuntat ca intentioneaza sa elaboreze un "contract de integrare", prin care imigrantii sa-si ia angajamentul ca vor respecta valorile occidentale, relateaza Reuters. Reuniti la Heiligendamm, localitate germana la Marea Baltica, ministrii de Interne si oficiali cu rang inalt din Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Spania si Polonia au fost de acord sa aplice masuri mai dure in privinta imigratiei si a cererilor de cetatenie. Contractul a generat controverse si acuzatii, el fiind considerat sursa de discriminare in principal a musulmanilor.

Dimpotriva, ministrul german de Interne, Wolfgang Schaeuble, a declarat presei ca aceasta masura urmareste sa clarifice faptul ca "o integrare de succes presupune drepturi si obligatii reciproce".

Detaliile "contractului" vor fi cunoscute dupa definitivarea lui de catre un grup de lucru specializat. S-a aflat, totusi, ca punctele cheie ale lui se refera la faptul ca potentialii imigranti trebuie sa cunoasca limba locala, sa fie familiarizati cu institutiile tarii si sa dispuna de mijloacele financiare necesare pentru a se intretine. "Suntem de acord cu totii ca valorile societatilor noastre - democratia, respectul fata de religia altora, libertatea de exprimare, respectarea legii, libertatea presei si altele - sunt valori pe care asteptam sa le respecte orice persoana ce doreste sa se stabileasca in aceste tari", a declarat Charles Clarke, ministrul britanic de Interne.

Propunerea formulata la Heiligendamm face parte dintr-o initiativa mai vasta a tarilor europene, ingrijorate de dificultatile de integrare pe care le intampina musulmanii si alte comunitati de imigranti. Exista temeri ca esecul de asimilare a acestor grupuri, care raman sarace si marginalizate, poate provoca tensiuni care ar putea degenera in proteste - asa cum s-a intamplat in suburbiile franceze in toamna anului 2005 - si ar putea fi exploatate de gruparile militante.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri