Cele 17 state din uniunea monetara au inregistrat in februarie anul trecut un deficit comercial de 2,8 miliarde de euro, scrie Mediafax.

Importurile au urcat cu 7% in februarie, sustinute in cea mai mare parte de cererea pentru petrolul si gazele din Rusia, determinata de valul de frig din perioada respectiva.

Analistii anticipeaza ca economia zonei euro se va contracta cu circa 0,3% in acest an, dar declinul mascheaza diferente mari intre statele din regiune, fiind probabil ca Franta si Germania sa evite recesiunea.

In plus, activitatile economice s-ar putea intensifica in a doua parte a anului, sustinute de cererea din China si Statele Unite pentru bunuri europene.

Citeste si:

"Cresterea economica din Germania ramane solida, dar PIB-ul tarilor periferice continua sa se contracte", a declarat Erik Nielsen, economist sef la UniCredit.

In ianuarie, cea mai recenta luna pentru care exista date privind activitatile comerciale la nivel de tari, exporturile de bunuri ale Frantei si Germaniei au urcat cu cate 9%.

Grecia si Portugalia, aflate in recesiune si salvate de la insolventa prin programe internationale de sprijin, au inregistrat deficite comerciale in ianuarie.

Deficitul Italiei a fost cel mai mare din regiune in ianuarie, de 4,3 miliarde de euro.