Daca alegerile din Franta au adus la conducerea republicii un socialist moderat, scrutinul din Grecia are implicatii mult mai grave asupra zonei euro, dupa cum apreciaza economistul Nouriel Roubini, intr-o serie de comentarii pe Twitter.
"Alegerile din Grecia sunt mult mai serioase decat cele din Franta, in conditiile in care primele duc la haos, in timp ce Hollande se va dovedi a fi un moderat", a comentat Roubini pe reteaua de socializare Twitter, citat de Business Insider.

Liderul socialist Francois Hollande a castigat alegerile prezidentiale din Franta, obtinand, conform sondajelor de tip exit-poll, intre 52 si 53,3 la suta din voturi.

Citeste mai multe despre infrangerea electorala a lui Nicolas Sarkozy si declaratiile acestuia dupa anuntul rezultatelor.

Pe de alta parte, tot in acest weekend s-au afisat si rezultatele preliminare ale alegerilor din Grecia, unde partidul comunist KKE si cel neo-nazist "Aurora de Aur" au obtinut impreuna circa 16% din locurile in Parlament.

Partidele radicale din Grecia au reusit sa obtina doua treimi din locurile din legislativ, in timp ce partidele pro-austeritate, care se presupune ca vor lupta pentru mentinerea tarii in zona euro, au obtinut o treime din voturi.

Potrivit lui Roubini, atat grecii cat si francezii au votat impotriva sustinatorilor austeritatii, in masura in care recesiunea din zona euro se adanceste.

"Rezultatele alegerilor din Grecia cresc probabilitatea ca tara sa paraseasca zona euro pana anul viitor", apreciaza economistul care a prevazut criza financiara din 2008.

In plus, Roubini crede ca Grecia este intr-o situatie de haos politic, iar recesiunea s-a transformat in depresiune. "Grecia arata ca o epava de tren, care va intra in cele din urma in default si va iesi din zona euro".

Votul din Germania, Franta si Grecia scot in evidenta "oboseala austeritatii", aceasta fiind impletita cu oboseala in cea ce priveste pachetele de salvare financiara in nucleul zonei euro.

In Grecia, cea mai mare surpriza a reprezentat-o cota obtinuta in alegeri de partidul neo-nazist. Desi aceasta formatiune politica, al carei logo este practic o zvastica, poate obtine un numar redus de locuri in Parlamentul grec, posibila emergenta a partidelor extremiste este inspaimantatoare.

Graficul de mai jos, preluat de pe Business Insider, arata de ce ar trebui sa ne temem de un astfel de scenariu.



Potrivit graficului realizat de SocGen, exista o relatie directa intre depresiune, somaj si nazism, iar aceasta a condus la formarea statului nazist in Germania, in anii '30, si apoi la declansarea celui de-al doilea razboi mondial.

Credeti ca exista in prezent un sol fertil in Europa pentru a se repeta acest scenariu?

1. Credeti ca exista in prezent un sol fertil in Europa pentru emergenta partidelor extremiste?




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri