Divizia Detergenti & Produse pentru ingrijirea locuintei a raportat o crestere organica a vanzarilor cu 4.5 procente, pentru divizia Produse cosmetice/de toaleta cresterea a fost de 4.0 procente iar in ceea ce priveste divizia Adezivi Tehnologii, cresterea a fost de 5.6 procente.

Vanzarile din regiunea Europa de Vest au atins valoarea de 1,4 mld. euro, iar in Europa de Est vanzarile au crescut cu 3 procente pana la 675 milioane euro. Cresterea organica in aceasta regiune a fost de 6,3 procente, datorita contributiei semnificative a Turciei si Rusiei. Nominal, vanzarile din Africa/Middle East au crescut cu 16,8 procente pana la 259 milioane euro.

Vanzarile din America de Nord au crescut cu 10,4 procente pana la 746 milioane euro, cresterea organica fiind de 6,3 procente. America Latina a raportat o crestere a vanzarilor cu 3,9 procente pana la 263 milioane euro, cresterea organica fiind de 7,9 procente. In Asia-Pacific vanzarile au crescut cu 9,7 procente pana la 589 milioane euro. Per total, regiunea a continuat sa performeze foarte bine, cu o crestere de 8,3 procente, sustinuta in special de China si India.

Pietele emergente – Europa de Est, Africa/Middle East, America Latina si Asia (fara Japonia) - au inregistrat o crestere a vanzarilor cu 6,7 procente fata de perioada anterioara, pana la 1.6 mld. euro. Cresterea organica a fost de 8,7 procente, sustinuta in special de diviziile Adezivi Tehnologii si Detergenti & Produse pentru ingrijirea locuintei.