Cameron, prezent la Chicago inaintea unui summit NATO, a respins ideea ca summit-ul G8 de la sfarsitul saptamanii trecute de la Camp David ar fi fost un esec, deoarece crede ca "a ajutat la cristalizarea modului de gandire al liderilor economici mondiali si, in particular, la cristalizarea modului de gandire al membrilor zonei euro".

"Acum trebuie sa trimitem un mesaj foarte clar oamenilor din Grecia. Exista o alegere: puteti vota sa ramaneti in zona euro, cu toate angajamentele pe care vi le-ati asumat, sau puteti vota altfel, pentru a pleca. Important este ca liderii zonei euro sa aiba pregatite planuri pentru ambele situatii, planuri clare care sa ne protejeze economiile, sa le asigure stabilitatea, iar eu voi face tot posibilul in Marea Britanie pentru a ma asigura ca si noi suntem pregatiti", a afirmat premierul britanic.

Alegerile anticipate care au avut loc in Grecia pe 6 mai nu au rezultat intr-o coalitie de guvernare, iar partidele care se opun masurilor de austeritate convenite in acordul cu institutiile financiare internationale au inregistrat scoruri istorice.

Guvernul elen a convocat noi alegeri pentru 17 iunie. Indiferent de pozitia fata de masurile de austeritate, liderii politici eleni sustin in unanimitate mentinerea tarii in zona euro.