Presedintele Fondului, Panayiotis Thomopoulos, a afirmat la randul sau ca restructurarile vor include si concedierea unor salariati, potrivit Mediafax.

Restructurarea este necesara dupa ce aceste banci au primit luni 18 miliarde de euro, provenite de la Fondul European de Stabilitate Financiara (EFSF), pentru recapitalizare, operatiune prevazuta in cel de-al doilea program de sustinere convenit in martie de Grecia cu UE si FMI.

National Bank of Greece, care detine in Romania Banca Romaneasca, a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a incasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank, proprietarul Bancpost, a obtinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro. Piraeus Bank si Alpha Bank sunt prezente pe piata romaneasca sub nume propriu.

Suma de 18 miliarde de euro face parte din cele 25 de miliarde de euro furnizate de EFSF Fondului Elen de Stabilitate pentru recapitalizarea bancilor, care au inregistrat pierderi de 28 de miliarde de euro in urma operatiunii de restructurare a datoriilor Greciei, din luna martie. Aceasta operatiune a permis reducerea datoriilor Greciei cu 107 miliarde de euro.

Citeste si:

In total, fondurile alocate bancilor in cel de-al doilea plan de sustinere a Greciei se ridica la 50 de miliarde de euro.

Gagalis a precizat ca termenii recapitalizarii fiecarei banci sunt prevazuti intr-un decret prezidential din septembrie 2011.

Fondul Elen de Stabilitate si-a desemnat reprezentanti la cele patru banci, pentru supravegherea restructurarii.

Misiunea EFSF este sa obtina imprumuturi cu dobanzi scazute pe piata financiara, datorita garantiilor oferite de statele din zona euro, si sa le ofere apoi guvernelor si bancilor care au nevoie de finantare.