Protagonistii sfarsitului de saptamana au fost cancelarul german Angela Merkel, premierul spaniol Mariano Rajoy si ministrul francez al Finantelor, Pierre Moscovici, ale caror declaratii subliniaza atat dificultatile de ordin politic care impiedica statele din zona euro sa stabileasca un plan anticriza decisiv, cat si izolarea liderului german in dezbaterea ideologica privind cea mai buna abordare a problemelor economice si financiare cu care se confrunta blocul monetar.

Rajoy a afirmat, sambata, ca liderii europeni ar trebui sa cosolideze masurile si mecanismele de sprijinire a bancilor din zona euro, potrivit Bloomberg. Declaratia liderului de la Madrid se adauga presiunilor asupra Germaniei de a accepta idei noi pentru rezolvarea crizei din zona euro, dincolo de masurile de austeritate care au contribuit la revenirea economiei europene in pragul recesiunii.

Intr-o adresare separata, Merkel a afirmat, in aceeasi zi, ca nu va accepta sub nicio forma ideea unor obligatiuni comune la nivelul zonei euro, garantate de Germania.

Moscovici, ministrul de Finante al Frantei, a declarat duminica la postul de radio RTL ca bancile-problema din zona euro ar trebui sprijinite prin Mecanismul European de Stabilitate - fondul permanent de urgenta al blocului monetar - si nu prin guvernele nationale.

"Trebuie sa ne orientam spre o uniune bancara", a afirmat oficialul francez.

Saptamana trecuta, un oficial apropiat Angelei Merkel a afirmat ca orice solicitare de ajutor destinat bancilor trebuie sa vina din partea guvernelor, care trebuie sa-si asume pozitia de garantori. Merkel si ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble, i-au cerut lui Rajoy sa accepte un program de finantare externa, potrivit revistei Der Spiegel, care nu a precizat sursa informatiilor.

Potrivit unor surse europene citate de El Pais, UE exercita de asemenea presiuni asupra Spaniei sa accepte un imprumut international.
Reprezentantii guvenelor de la Berlin si Madrid au refuzat sa comenteze informatiile.

Intre timp, pietele se pregatesc pentru deteriorarea crizei bancare din Spania si pentru eventuala iesire a Greciei din zona euro, care va fi decisa probabil de alegerile generale din 17 iunie.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante actiuni europene a scazut in prima parte a sedintei de luni cu 0,4%, iar moneda euro era in scadere cu 0,1% fata de dolari, la 1,2418 dolari, aproape de minimul ultimilor doi ani.

Citeste si:

Pietele asiatice au inregistrat de asemenea corectii in prima sedinta a acestei saptamani. Indicele Hang Seng al bursei de la Hong Kong a pierdut luni 2,3%.
Indicele general Topix al bursei de la Tokyo este la cel mai scazut nivel din 1983, dupa datele dezamagitoare privind piata fortei de munca din SUA si sectorul serviciilor din China, care au antrenat ingrijorarea investitorilor fata de perspectivele de crestere economica.

Totodata, Ciprul pare ca se apropie rapid de un acord de finantare externa, daca nu se va reusi recapitalizarea Cyprus Popular Bank, a declarat duminica Panicos Demetriades, membru in Consiliul Guvernator al Bancii Centrale Europene.

Dobanda obligatiunilor Germaniei cu maturitatea la doi ani a coborat sub zero pentru prima data saptamana trecuta, investitorii preferand siguranta titlurilor germane in defavoarea perspectivelor de profit. Randamentul obligatiunilor Spaniei cu scadenta la zece ani a depasit 6,5%, apropiindu-se de pragul critic de 7% la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa.

Incercand sa restaureze increderea in sistemul bancar spaniol, Mariano Rajoy a cerut statelor din zona euro sa cedeze suveranitate catre o autoritate fiscala europeana si s-a pozitionat in sprijinul apelurilor lansate de Comisia Europeana privind o "uniune bancara", care ar presupune o autoritate centrala de reglementare si un fond european de garantare a depozitelor.

Vicepresedintele Bundesbank Sabine Lautenschlaeger a declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung ca o astfel de uniune, care sa cuprinda un fond central de "bailout" si unul de garantare a depozitelor, ar putea fi viabila "numai la capatul unui lung drum".

Riscurile bancare "la comun" presupuse de un fond european supranational "nu poate fi un succes decat intr-o uniune fiscala cu controale centrale si drepturi de interventie", a afirmat oficialul german.

Opozitia cancelarului Merkel fata de finantarea in comun a statelor din zona euro a fost atacata duminica de premierul italian Mario Monti, care a declarat pentru ziarul grec To Vima ca obligatiunile comune la nivelul blocului monetar vor aparea in final, intr-o forma sau alta.

Monti va gazdui pe 22 iunie, la Roma, o intalnire la care vor participa Merkel, Rajoy si presedintele francez Francois Hollande, pentru discutii de pregatire inaintea summit-ului UE de la sfarsitul acestei luni.