Cancelarul german Angela Merkel a respins joi solutiile rapide propuse de unii lideri europeni pentru rezolvarea crizei financiare din Europa, afirmand ca Germania nu poate salva singura economia mondiala, iar tarile partenere din G20 trebuie sa ajute, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.
Intr-un discurs sustinut in Parlamentul de la Berlin, Merkel a spus ca criza datoriilor si rolul Germaniei in oprirea acesteia vor fi principalul subiect al discutiilor la viitorul summit al G20 din Mexic.

Germania se va folosi de soliditatea sa economica in beneficiul unitatii europene, a euro si a economiei mondiale, a aratat Merkel, care se opune insa masurilor "aparant usoare" care risca sa aiba efecte adverse.

"Toti ochii sunt pe Germania. Dar stim cu totii ca puterea Germaniei nu este infinita. Responsabilitatea noastra ca cea mai mare economie a Europei este sa ne folosim credibil puterea, astfel incat sa putem fi utili Europei", a spus Merkel.

Ea a adaugat ca gasirea unei solutii pentru criza este "o sarcina herculeana", care necesita ca natiunile europene sa adopte pas cu pas "uniunea politica", cedand pe parcurs o parte din suveranitatea nationala.

Merkel va participa la summitul G20 de pe 18-19 iunie din Mexic, in timp ce in Grecia vor avea loc pe 17 iunie alegeri generale care vor decide soarta regiunii euro.

Cererea Spaniei a unui ajutor de pana la 100 de miliarde de euro pentru sustinerea bancilor nu a reusit sa calmeze turbulentele de pe pietele financiare care, potrivit presedintelui american Barack Obama, afecteaza economia SUA, in an electoral.

Imprumuturile bancilor spaniole de la Banca Centrala Europeana au atins nivelul record de 287,8 miliarde de euro in luna mai, in timp ce randamentul obligatiunilor pe termen de 10 ani a depasit pragul psihologic de 7%.

Agentia de evaluare financiara Moody's a retrogradat Spania, de la "A3" la "Baa3", pe ultima treapta din categoria recomandata investitorilor, si a revizuit calificativul suveran al Ciprului de la "Ba1" la "Ba3", marcand o agravare a crizei datoriilor din Europa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri