Germania se pregateste sa infrunte un bloc tot mai omogen al statelor care cer masuri mai agresive de rezolvare a crizei datoriilor de stat din zona euro, la summit-ul de joi si vineri, unde vor avea loc discutii decisive pentru directia uniunii monetare, potrivit unei analize Bloomberg, preluata de Mediafax.
Spania si Italia s-au alaturat Frantei si vor o strategie decisiva pentru rezolvarea crizei care le ameninta economiile, in timp ce Germania pare sa prefere abordarea graduala, pe indelete, a problemelor.

Liderii UE au in aceste zile mai multe intalniri pregatitoare inaintea summit-ului din 28-29 iunie de la Bruxelles.

"Suntem prea aproape de marginea prapastiei ca sa ne permitem confort, iar timpul disponibil este foarte scurt pentru schimbarile mari de care este nevoie", comenteaza Erik Nielsen, economistul sef al UniCredit Londra.

Saptamana trecuta, cancelarul german Angela Merkel a reusit sa reziste presiunilor Frantei, Italiei si Spaniei de a convinge Germania sa accepte masuri mai agresive, mai rapide, pentru calmarea incertitudinilor din pietele financiare.

Divergentele dintre politicienii europeni pe tema strategiei anticriza si unei integrari mai profunde la nivelul zonei euro au fost subliniate, vineri, de reactia Bundesbank la decizia Bancii Centrale Europene de a inlesni accesul la lichiditate pentru bancile care au probleme. Banca centrala germana a criticat masura, deoarece efectele ei ar putea determina cresterea riscurilor din portofoliul institutiei.

De altfel, cresterea riscurilor si economisirea banului public sunt principalele argumente aduse de Germania la opozitia fata de propunerile ca statele din zona euro sa se finanteze in comun, sa garanteze depozitele bancare printr-un fond regional, sa creasca cheltuielile pentru a stimula economia, sa flexibilizeze utilizarea fondurilor de urgenta ale zonei euro sau sa impinga BCE spre un rol mai agresiv in incurajarea cresterii economice, concretizat in viziunea unora prin "relaxarea cantitativa" derulata de Rezerva Federala a SUA si Banca Angliei in urma crizei financiare mondiale.

Germania considera ca imprumuturile in comun nu sunt o optiune atat timp cat politica fiscala ramane la latitudinea fiecarui stat in parte, iar agenda BCE ar trebui sa se concentreze pe controlul inflatiei. Berlinul s-a opus si fata de achizitiile de obligatiuni ale statelor cu probleme efectuate de BCE pentru a scadea dobanzile din piata, iar Bundesbank nu a fost de acord cu operatiunile LTRO de refinantare pe trei ani efectuate in decembrie si februarie de banca zonei euro, prin care a injectat in piata lichiditati de peste 1.000 miliarde euro.

Costurile de finantare ale Spaniei si Italiei s-au retras usor saptamana trecuta datorita sperantelor din piata ca liderii europeni vor conveni la summit noi masuri de lupta cu criza. Randamentul obligatiunilor spaniole cu maturitatea la 10 ani a inchis vineri la 6,38%, dupa ce depasise 7% in prima parte a saptamanii. In cazul Italiei, costurile de finantare la maturitate similara au coborat la 5,8%, fata de 6,17% la 18 iunie.

Liderii din Germania, Franta, Italia si Spania s-au intalnit vineri la Roma pentru discutii pregatitoare inainte de summit. La reuniune, premierul italian Mario Monti, presedintele francez Francois Hollande si premierul spaniol Mariano Rajoy au facut front comun, cerandu-i lui Merkel flexibilizarea fondurilor de criza ale zonei euro, astfel incat sa poata fi folosite pentru recapitalizarea directa a bancilor.

Cancelarul german a respins planul propus saptamana trecuta de Monti, de a folosi fondurile (Fondul European de Stabilitate Financiara si Mecanismul European de Stabilitate) pentru a cumpara obligatiuni, si si-a reiterat opozitia fata de folosirea institutiilor pentru recapitalizarea directa a bancilor.

Contribuabilul german nu poate accepta canalizarea de fonduri direct catre banci din alte tari, deoarece nu ar avea cum sa supravegheze cum este cheltuit banul, a spus Merkel la Roma.

Miliardarul George Soros a declarat, intr-un interviu acordat Bloomberg Television, ca pozitia lui Merkel agraveaza criza deoarece statele din zona euro au nevoie de crestere, si nu de austeritate, pentru a-si putea plati datoriile.

"Merkel a devenit un lider puternic. Din pacate, conduce Europa intr-o directie gresita", a afirmat Soros.
Desi liderul german a spus de mai multe ori ca zona euro are nevoie de o solutie de tip "pas cu pas" si ca nu exista o rezolvare "big bang" pentru criza, Monti considera ca summit-ul din aceasta saptamana s-ar putea dovedi de importanta critica pentru supravietuirea euro.

Daca Europa nu va marca progrese clare spre o mai stransa integrare fiscala si financiara, atacurile speculative asupra tarilor cu probleme vor creste tot mai accelerat, a afirmat Monti saptamana trecuta, citat de mai multe ziare europene, inclusiv Le Monde si El Pais.

Hollande si-a reiterat, la intalnirea de la Roma, sustinerea pentru obligatiuni comune la nivelul zonei euro, respinsa categoric de Merkel drept prematura inaintea integrarii fiscale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri