Spania nu a cerut sprijinul FMI, dar institutia, care va avea un rol de supraveghere a planului european de ajutor pentru banci in valoare de 100 de miliarde de euro, a formulat luna trecuta primele sale recomandari, constand in principal in majorarea imediata a TVA si reducerea salariilor functionarilor publici.

Miercuri, seful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a anuntat un nou plan de economii drastice, de 65 de miliarde de euro pana la sfarsitul lui 2014, care prevede, printre alte masuri, cresterea TVA si reforma administrativa.

Liderii europeni au acceptat pe de alta parte prelungirea cu un an, pana in 2014, a termenului pana la care Spania trebuie sa reduca deficitul bugetar la 3% din PIB.

Ministrii de Finante din zona euro s-au pus de acord marti asupra planului de sustinere a bancilor spaniole care au probleme financiare, urmand ca o prima transa, de 30 de miliarde de euro, sa fie acordata in aceasta luna.