Necesarul a fost calculat de Open Europe in baza presupunerii ca statul spaniol ar pierde accesul pe pietele financiare pentru trei ani, din cauza costurilor nesustenabile de imprumut.

Spania are un necesar de finantare de 542 miliarde de euro pana la mijlocul anului 2015, la care se adauga pana la 100 de miliarde de euro pentru sectorul bancar. Regiunile spaniole ar putea avea nevoie de inca 20 de miliarde de euro, potrivit studiului, citat de cotidianul The Telegraph.

Un ajutor financiar dupa modelul celui acordat Greciei ar epuiza fondul de 500 de miliarde de euro al zonei euro, astfel ca o solutie alternativa este esentiala.

Temerile ca Spania ar putea avea nevoie de un ajutor financiar pentru stat s-au amplificat saptamana trecuta, dupa ce costurile de imprumut ale tarii au atins noi maxime, iar mai multe regiuni au semnalat ca ar putea avea nevoie de ajutor financiar de la guvernul de la Madrid.

Citeste si:

"Regiunile nu au un impact financiar puternic asupra Spaniei, dar cererile lor arata cat de dificil politic va fi controlul cheltuielilor. Actualul plan de sustinere a bancilor este insuficient, in timp ce un program financiar total, de 650 miliarde de euro, este imposibil", a declarat Raoul Ruparel, seful diviziei de cercetare la Open Europe.

Cel mai probabil scenariu ar implica un imprumut de circa 155 miliarde de euro si mai multe lichiditati de la Banca Centrala Europeana.

In cea mai buna situatie, insa, acest plan ar cumpara Spaniei doar 6 luni sau un an, considera Ruparel.