Daca titlurile sint pastrate peste 365 de zile, impozitul ramine de 1%, ca pina acum. V-am pregatit in acest articol o comparatie cu situatia din tarile fie proaspat integrate in Uniunea Europeana, fie pe cale de a o face. Stam mai bine? Stam mai rau? Dumneavoastra veti trage concluziile. Vom face o scurta trecere in revista a zece tari: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Austria, Germania si Italia, din cadrul U.E., si, in plus, Rusia si Bulgaria. Ne-am uitat la valoarea impozitelor pe cistigurile provenite din vinzarea actiunilor in contextul impozitului pe venit din aceste tari.

Polonia

In general, veniturile provenite din cresterile de capital se adauga celorlalte venituri ale unei persoane fizice, fiind taxate progresiv, pe trei niveluri, cu rate de la 19% (pentru venituri de sub aproximativ 10.000 euro) pina la 40% (pentru orice venituri depasind ceva mai putin de 20.000 euro). In ceea ce priveste, insa, cistigurile provenite din vinzarea titlurilor de valoare, exista un impozit unic de 19%.

Republica Ceha

In Cehia, in timp ce taxele pe venituri sint progresive, ajungind la 32%, cistigurile provenite din vinzarea actiunilor sint scutite de

taxe, daca respectivele actiuni au fost detinute pentru mai mult de

sase luni, in cazul societatilor pe actiuni, si cinci ani in cazul societatilor cu raspundere limitata.

Slovacia

Impozitul pe venituri este uniform, de 19%. Profitul obtinut din vinzarile de titluri de valoare nu se impoziteaza daca titlurile au fost detinute pentru o perioada mai mare de trei ani. Sub trei ani, scutirea de plata a impozitului se aplica daca valoarea tranzactiei este mai mica de 50.000 SKK, adica aproximativ 1.300 euro.

Ungaria

Incepind din ianuarie 2006, cistigurile persoanelor fizice obtinute din
tranzactionarea actiunilor se impoziteaza, valoarea impozitului fiind de 25%, in contextul in care celelalte venituri se impoziteaza cu 18% (sub 1.500.000 HUF, deci aproximativ 6.000 euro) si cu 38% peste aceasta suma.

Slovenia

Orice venituri din cresterile de capital, inclusiv din vinzari de titluri de
valoare, se adauga veniturilor obisnuite, care se taxeaza progresiv, cu 16%-50%.

Citeste si:

Austria

Situatia este putin mai confuza aici. Daca veniturile obisnuite se impoziteaza, de asemenea, progresiv, cu pina la 50% pentru sume de peste 51.000 euro, acest impozit poate fi aminat cu pina la 2 ani pentru cistigurile din vinzarea de actiuni, in anumite circumstante.

Totodata, exista impozite reduse sau scutiri de impozit pentru venituri obtinute din vinzarea anumitor tipuri de actiuni.

Germania

Impozitele pentru venituri in Germania sint progresive, ajungind pina la 42% (plus 5,5% taxa de solidaritate). In schimb, pentru persoane fizice, numai 50% din veniturile din tranzactii de titluri de valoare se impoziteaza.

Italia

Si in Italia exista o taxa de solidaritate de 4%, care duce impozitul efectiv la maximum 43%. Din 2004, veniturile provenite din vinzarea actiunilor sint impozitate similar, cu singura diferenta (importanta, de altfel) ca se impoziteaza doar 40% din aceste venituri, pentru anumite actiuni. Pentru actiuni necalificate, impozitul este fix, de 12,5%.

Rusia

Exista o rata fixa a impozitului de 13%, iar profiturile obtinute din vinzarea titlurilor de valoare sint considerate o categorie aparte si nu pot fi reduse prin luarea in calcul a cheltuielilor. Pierderile provenite din tranzactii nu pot fi scazute din venitul general. In schimb, veniturile provenite din vinzarea bunurilor detinute pentru mai mult de trei ani (inclusiv actiuni) sint scutite de impozit.

Bulgaria

In timp ce impozitul pe venituri variaza intre 10% si 24%, cistigurile provenite din vinzarea de actiuni listate la bursa din Sofia sint scutite de taxe, daca anumite conditii sint indeplinite.

La obtinerea informatiilor de mai sus, de un real ajutor au fost urmatoarele doua pagini web: www.worldwidetax.com si www.deloitte.com.

Pe piata bursiera din Bucuresti au existat zvonuri – exact cind la noi se discuta mai intens introducerea impozitului pe profitul obtinut din tranzactionare titlurilor de valoare – care sustineau ca in Polonia acest impozit va fi anulat de pe 1 ianuarie 2006. Am sunat la Sectia Economica si Comerciala a Ambasadei Poloniei in Bucuresti pentru a verifica aceste informatii. Domnul Tomasz Mierzwa, Secretar II al acestei sectii, ne-a explicat ca, desi s-a discutat despre oportunitatea eliminarii impozitelor pe profitul din tranzactii, pina la aceasta data nu s-a adopat nici o lege in acest sens. Prin urmare, cel putin deocamdata, impozitul pe veniturile obtinute prin tranzactionarea titlurilor de valoare la bursa din Varsovia ramine 19%.