General Motors (GM), cel mai important producator auto mondial, da semne de revenire, dupa rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2006, rezultate care s-au reflectat si la bursa, actiunile producatorului american crescand cu mai mult de zece procente. In acelasi timp, Ford, al doilea producator de automobile pe piata americana, a raportat o pierdere financiara de peste doua miliarde de euro
General Motors a prezentat astazi rezultatele financiare din Q1. Astfel, compania americana a inregistrat in primele trei luni ale acestui an pierderi de 261,55 de milioane de euro, incasarile fiind mai mari cu 14% comparativ cu perioada similara din 2005. Chiar daca primul trimestru a fost incheiat pe minus de GM, rezultatele arata o revenire financiara a constructorului american, fiind mult mai bune comparativ cu pierderile de peste un miliard de euro inregistrate in urma cu un an.

Acesta este al saselea trimestru in care GM nu reuseste sa inregistreze profit, anul trecut fiind cel mai dezastruos an din istoria companiei, cu pierderi totale de 10,6 miliarde de dolari, adica aproximativ 85% din valoarea de piata a companiei. Rezultatele din primul trimestru al anului 2006 au fost considerate de catre analisti ca fiind pozitive, in ciuda faptului ca reprezinta o pierdere, acestia fiind de parere ca GM nu va mai repeta performanta negativa inregistrata anul trecut.

Cel mai slab trimestru pentru Ford din ultimii patru ani

Ford Motor Co. a dat astazi pubicitatii rezultatele financiare aferente primul trimestru din 2006, compania americana inregistrand la nivel mondial 2,1 miliarde de euro pierderi financiare, comparativ cu 383 milioane de euro profit in perioada similara din 2005. Potrivit oficialilor companiei, citati de ABCNews, pierderea financiara este cauzata de costurile restructurarii (producatorul are in plan inchiderea a 14 fabrici pana in 2012 si concedierea a 30.000 de salariati), de o taxa suplimentara si de scaderea incasarilor din vanzari cu noua procente, pana la 32,28 miliarde de euro.

Cu toate acestea, Ford a comercializat cu 3% mai multe automobile comparativ cu acum un an, constructorul american raportand vanzari de 1,7 milioane de autovehuicule. In acelasi timp, divizia financiara a companiei americane, Ford Motor Credit Co, a raportat incasari de 387,8 milioane de euro, in scadere cu 33% comparativ cu perioada similara din 2005.

Investitorii reactioneaza pozitiv

Actiunile GM au inregistrat ieri cea mai mare crestere intr-o singura zi din ultimele 10 luni, la inchiderea bursei din New York cotatia unei actiuni a companiei americane ajungand la 22,64 de dolari, cu peste 10% mai mare comparativ cu o zi in urma. De asemenea, actiunile Ford au crescut cu 4,6 procente, analistii asteptandu-se ca al doilea producator american sa raporteze profit pentru Q1.

Aditional reducerii pierderilor, rezultatele financiare ale GM mai aduc un argument pentru cei care vad o revenire a producatorului american: dupa sase ani de zile, General Motors a inregistrat profit in Europa. Constructorul american a raportat 38,86 milioane de euro profit, care desi este o suma modesta, reprezinta primul trimestru cu profit in Europa pentru GM dupa o foarte lunga perioada de pierderi financiare. Situtia in SUA nu se prezinta la fel de bine, GM raportand pierderi financiare de aproximativ 800 de milioane de euro, in scadere totusi comparativ cu 1,37 miliarde de euro pierderi in perioada similara din 2005.

De unde vin banii pentru GM?

General Motors a reusit sa reduca din pierderile masive inregistrate in ultma perioada printr-o serie de masuri drastice de raducere a costurlor si prin retragerea din mai multe afaceri pe care compania le detinea in parteneriat cu mai multe companii.

GM a anuntat la finele anului trecut un plan de restructurare care prevede concedierea a peste 30.000 de angajati pana in 2009, fiecaruia dintre acestia urmandu-se a se plati o suma compensatorie care se ridica la aproximativ 140.000 de dolari. De asemenea, GM incearca reducerea cheltuielilor salariale si prin scaderea sumei platite pentru o ora de munca. Oficialii companiei au mai anuntat ca s-a ajuns la un acord cu statul americanm, privind scaderea contributiei companiei la fondul de sanatate.

O alta metoda prin care GM si-a redus pierderile a fost vanzarea actiunilor detinute in cadrul unor alti producatori auto sau vanzarea diviziei sale de servicii financiare, General Motors Acceptance Corp. (GMAC). Aceasta din urma tranzactie a reprezentat si cea mai banoasa afacere facuta de GM, fondul de investitii Cerberus Capital Management LP, noul proprietar GMAC urmand sa plateasca producatorului american 14 miliarde de dolari in urmatorii trei ani. De asemenea, dupa o lunga perioada de parteneriat, GM a ales sa vanda actiunile pe care le detinea in cadrul Suzuki si Isuzu..
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri