Grupul farmaceutic Novartis a anuntat luni ca profitul sau net s-a ridicat la 1,956 miliarde de dolari (1,59 miliarde de euro) in primul trimestru al anului, fiind cu 32% mare fata de perioada similara din 2005, informeaza Rompres. Profitul a crescut intr-un ritm mai rapid decat vanzarile, care s-au majorat cu 13% si au ajuns la 8,301 miliarde de dolari (6,748 miliarde de euro).

Compania a subliniat ca aceasta crestere a profitului net se datoreaza expansiunii afacerilor, dar si veniturilor exceptionale de 129 milioane de dolari obtinute in urma vanzarii sectorului de “Nutritie si sanatate”, intr-o operatiune ce s-a incheiat in februarie.

Presedintele Novartis, Daniel Vasella, atribuie avansul companiei cresterii rapide a produselor sale, atat a celor noi cat si a celor care s-au asezat deja pe piata. Acesta sustine ca unul dintre medicamentele grupului, pentru tratarea afectiunilor cardiovasculare, ocupa prima pozitie la nivel mondial, in timp ce, recent, a fost solicitata aprobarea din partea autoritatilor sanitar-veterinare din Uniunea Europeana (UE) si Statele Unite ale Americii pentru alte medicamente impotriva cancerului, diabetului si hipertensiunii.

Pe de alta parte, Vasella preconizeaza ca divizia de “Vaccine si diagnosticare” a Novartis va avea “noi oportunitati de crestere”, in special dupa finalizarea achizitionarii producatorului american de vaccine Chiron. Toate diviziile companiei au contribuit la acest progres, dar divizia “Pharma" (produse care se vand in farmacii, spitale si alte centre medicale) a avut un rol preponderent, cu o crestere de cinci la suta a vanzarilor, care au totalizat 5,1 miliarde dolari (4,146 miliarde euro).

In sectorul de produse generice -sub marca Sandoz- cifra de afaceri a crescut cu 78% si s-a situat la 1,4 miliarde dolari (1,138 miliarde de euro) datorita majorarii vanzarilor cu amanuntul in Europa orientala, Canada, Germania si Elvetia.