Rationamentul pe care se bazeaza aceasta speranta este ca atata timp cat cea mai mare economie a Europei va continua sa creasca, va putea sa traga dupa ea celelalte economii aflate in stagnare sau recesiune.
Totusi, statisticile publicate la mijlocul lui august arata ca avansul PIB al Germaniei a incetinit in al doilea trimestru la 0,3%. Oricum, situatia economica este mult mai buna decat in Franta, a carei economie stagneaza, Spania, unde PIB a scazut cu 0,4%, sau Italia (minus 0,7%).
Tinand cont de aceasta slabiciune, va putea Germania sa isi salveze vecinii?
Totusi, dupa cum arata analiza The Economist, exporturile Germaniei continua sa creasca, iar majoritatea companiilor bazate pe export au raportat cifre bune la jumatatea anului, spre deosebire de firmele orientate pe consum.Companiile germane au descoperit piete importante de export in Asia, Europa Centrala si America, care au compensat cu desavarsire scadererea cererii din pietele zonei euro. De asemenea, un euro mai slab a ajutat exporturile.
Ca urmare, surplusul comercial al Germaniei este imens, circa 100 miliarde de euro in prima jumatate a acestui an.
Sanatatea sistemului financiar german nu e garantata
Banca centrala germana a avertizat recent ca economia ar putea fi afectata de criza financiara din regiune, in contextul in care semnele de incetinire se acumuleaza, scrie The Washington Post.“Increderea in finantele germane este o ancora cheie a stabilitatii in actuala criza, dar aceasta nu este o garantie", a mentionat Bundesbank intr-un raport lunar prin care avertiza impotriva unui sprijin "nelimitat" pentru Italia si Spania.
Comentariul facut de banca centrala a Germaniei scoate in evidenta dependenta profunda a intregii economii a zonei euro de puterea motorului economic german, care in prezent pare vulnerabil.
Liderii europeni, care au neglijat pentru perioada vacantei criza din zona euro, se pregatesc sa inceapa o noua serie de negocieri pentru a revizui planul de salvare a Greciei, pentru conceperea unui plan de salvare pentru Spania, restructurarea sectorului bancar european si reluarea achizitiilor din partea BCE de obligatiuni ale economiilor cu probleme.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: