Titlurile, emise incepand din 1982, ultimul an al administratiei liderului Leonid Brejnev, aveau o maturitate de 20 de ani, valori de 25, 50 sau 100 de ruble si o dobanda de 3%, fiind tiparite pe bilete de loterie care ofereau sansa unui castig de pana la 10.000 de ruble, un automobil Volga sau o mai modesta Lada Jiguli, potrivit Bloomberg.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Strasbourg, Franta) a emis in luna iulie o decizie prin care obliga statul rus la plata a 37.150 euro catre un pensionar care locuieste in apropierea Moscovei, drept compensatie pentru "obligatiunile Brejnev" pe care le detine, datand din 1982. Suma reprezinta 140 de pensii medii lunare. O alta pensionara, in varsta de 95 de ani, a castigat in justitie o decizie preliminara pentru o compensatie de 4.300 euro.

Inarmati cu decizii judecatoresti, speculatori versati si pensionari deopotriva iau cu asalt administratia pentru a incasa cat mai repede sumele cuvenite in contul titlurilor de stat emise in anii '80 pentru a absorbi lichiditati dintr-o economie centralizata, cu un consum intern modest.
Presedintele Vladimir Putin "trage de timp", noteaza Bloomberg, semnand in aprilie un decret prin care suspenda toate platile in contul acestor titluri, cel putin pana in anul 2015.

"Toate acestea ar fi trebuit rezolvate inca din anii '90. Cum ti-ai putea asuma o asemenea datorie uriasa? Totul s-ar prabusi imediat", a declarat pentru Bloomberg Boris Kheyfets, specialist in datoria soviecica la Institutul de Economie din cadrul Academiei de Stiinte de la Moscova.

Alte republici foste sovietice au stins astfel de datorii in anii '90, la discount-uri semnificative fata de valoarea nominala. Rusia s-a angajat insa sa acopere integral sumele datorate. Presedintele Boris Eltin a promulgat in 1995 o lege prin care guvernul este obligat sa restituie economiile din era sovietica pierdute de populatie, fie din depozite bancare, fie din titluri de stat, cu sume calculate avand la baza valoarea nominala raportata la preturile din 1990.

Restituirile au inceput in timpul primului mandat de presedinte al lui Vladimir Putin, cand bugetul guvernului rus a trecut pe excedent datorita cresterii puternice a preturilor petrolului.

In prezent, la inceputul celui de-al treilea mandat al lui Putin, bugetul se apropie din nou de deficit.

Guvernul a alocat in bugetul pentru 2012 suma de 50 miliarde ruble (1,2 miliarde euro) pentru astfel de compensatii.

Profesorul Kheyfets de la Academia din Moscova spune ca nu exista documente publice care sa ateste cate "obligatiuni Brejnev" sunt in circulatie. Fiind titluri la purtator, acestea erau utilizate ca o a doua moneda, sprijinind economia gri din era sovietiva, noteaza el.

Citeste si:

Rusia nu a amintit de aceste titluri in prospectul intocmit in acest an pentru o emisiune de eurobonduri de 7 miliarde de dolari.

Unele dintre titluri au fost vandute sau preschimbate in obligatiuni noi la inceputul anilor '90. Dupa legea din 1995, guvernul a convertit obligatiunile din 1982 in asa-numite "ruble promisorii", majorand valoarea nominala a titlurilor cu 40%. Alte legi adoptate ulterior au modificat valoarea certificatelor astfel incat sa evolueze in tandem cu un cos de bunuri de consum de referinta si au asigurat dobanzi de cel putin 9%. Ultima reevaluare a titlurilor promisorii a avut loc in 2003, cand guvernul de la Moscova plasa fiecare astfel de obligatiune la 32,34 ruble, cifra amintita si la procesul in urma caruia CEDO a acordat septuagenarului rus peste 37.000 euro.

Specula cu certificate sovietive a ajuns si pe EBay. Obligatiuni de 25 de ruble datand din 1982 se vand pe EBay.com de la 2,85 dolari bucata. Pe site-uri din Rusia, unii ofertanti sustin ca au dovezi ca titlurile pe care le detin sunt pe cale de a fi rascumparate de Ministerul Finantelor. Altii incearca sa-si vanda titlurile in tari vecine, unde guvernul rus nu este obligat prin lege sa le rascumpere.

Cel mai mare pariu pe "obligatiunile Brejnev" a fost facut de Artem Tarasov, trader de marfuri care s-a autoproclamat in 1989, la postul national de televiziune, primul milionar legitim al Uniunii Sovietice. Mai tarziu, Tarasov a devenit actionar la Vitas Bank (Moscova), care si-a pierdut anul trecut licenta dupa ce a incercat sa treaca in bilant obligatiuni Brejnev de 3 miliarde ruble la valoarea nominala.

Putin a semnat decizia de suspendate temporara a platilor la scurt timp dupa ce banca centrala a observat mutarea incercata de Vitas Bank, sustine Tarasov intr-un interviu pentru Bloomberg. Banca centrala a clasificat certificatele drept "Categoria a 5-a", fara nicio speranta de recuperare, si a cerut Vitas Bank sa constituie provizioane pentru 100% din valoarea nominala a titlurilor.

Banca centrala sustine ca licenta Vitas a fost retrasa deoarece rata de adecvare a capitalului bancii a coborat sub pragul minim, fara legatura cu obligatiunile din anii '80.

Tarasov spune ca "are acces" la certificate de 50 miliarde ruble, pe care doreste sa le valorifice printr-o licitatie.

Sursa imagine: sxc.hu