5 Septembrie 2012 in International

Draghi: Achizitiile BCE de obligatiuni suverane nu vor avea loc prin tiparire de bani


Draghi: Achizitiile BCE de obligatiuni suverane nu vor avea loc prin tiparire de bani
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a lasat sa se inteleaga ca institutia va cumpara obligatiuni suverane pe termen mediu, dar nu prin tiparirea de bani, potrivit unor deputati europeni, citati de AFP.

Draghi (foto) s-a exprimat luni dupa-amiaza in Parlamentul European, cu trei zile inainte de o sedinta de politica monetara a BCE unde urmeaza sa fie stabilit noul program de achizitii de obligatiuni suverane, menit sa sprijine tari ca Spania si Italia, aflate sub presiunea pietelor financiare.

Seful BCE a justificat luni, in fata eurodeputatilor, "rolul proactiv al BCE pe timp de criza", estimand ca este responsabilitatea sa sa intervina pe piata datoriilor, a aratat un deputat.

Draghi a indicat ca in opinia sa achizitia de obligatiuni pe termen mediu, de sub trei ani, pe piata secundara nu este echivalenta cu tiparirea de moneda, a precizat eurodeputatul francez Jean-Paul Gauzes, membru al Partidului Popular European.

Un parlamentar german si-a exprimat uimirea, dar presedintele BCE i-a replicat ca nu este jurist, scrie Mediafax.

Citeste si:

Publicatia germana Bild a relatat la sfarsitul saptamanii trecute ca presedintele bancii centrale germane Jens Weidmann s-a gandit la demisie, din cauza planului Bancii Centrale Europene (BCE) de reluare a achizitiilor de obligatiuni suverane, care a tensionat relatiile dintre aceste institutii. Weidmann a declarat recent pentru Der Spiegel ca un nou val de achizitii de obligatiuni de catre BCE ar putea creste dependenta guvernelor de acest tip de finantate si nu va rezolva criza datoriilor.

Draghi a dorit sa calmeze spiritele si in privinta proiectului uniunii bancare, care va da BCE un rol central in supravegherea sectorului bancar.

El a dat asigurari ca atributiile BCE nu se vor suprapune cu cele ale Autoritatii Bancare Europene, urmand sa existe o separatie reala intre activitatile de supraveghere bancara si cele ale BCE, a mai spus Gauzes.

Recomandare Un summit extraordinar pe tema bugetului UE este programat in noiembrie




Citeste si

mai multe articole din International