Grupul ungar de petrol si gaze MOL, prezent pe piata distributiei de carburanti din Romania, va investi pana la 30 de milioane de dolari pentru explorarea unui perimetru petrolier concesionat in Oman, stat in care MOL este prezent din 2006.
Perimetrul are o suprafata de aproape 4.900 kilometri patrati si este situat la granita cu Arabia Saudita, iar lucrarile de explorare vor dura sase ani, se arata intr-un comunicat al MOL, scrie Mediafax.

Rezervele de titei estimate ale blocului mentionat sunt de 200 de milioane de barili.

MOL a inceput activitatile de explorare in Oman in 2006, investind pana in prezent 60 milioane de dolari intr-un alt perimetru.

"Scopul nostru este sa construim un portofoliu semnificativ de explorare și productie, conform strategiei grupului MOL de crestere organica. Pentru a atinge acest scop, suntem in continua cautare de oportunitati de investitii", a declarat in comunicat Sandor Fasimon, vicepresedintele executiv al MOL si responsabil al diviziei de explorare si productie a grupului ungar.

Grupul MOL detine in Romania 130 de benzinarii. In primul semestru al anului in curs MOL a vandut in Romania 220.000 tone de carburanti, in urcare cu 5% fata de perioada similara a anului trecut.

Actionarii grupului MOL sunt statul ungar (24,6%), investitori straini, in principal institutionali (25,6%), firma Oman Oil Limited, inregistrata la Budapesta (7%), CEZ MH, filiala a grupului ceh CEZ (7,3%), Magnolia Finance Limited (5,7%), ING Bank (5%), Crescent Petroleum si Dana Gas (3% fiecare), UniCredit Bank (3,4%), OTP Bank (5,4%).

Restul actiunilor, reprezentand 4,9% din companie, sunt detinute de investitori privati si institutionali din Ungaria.

Statul Oman asigura aproximativ 1% din consumul global de petrol, livrand zilnic peste 800.000 de barili.

Sursa foto: freedigitalphotos.net


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri