Grupul german BASF va participa in proportie de 35 la suta la exploatarea unui important zacamant gazifer din Rusia, cedand in schimb grupului rus Gazprom un acces sporit la reteaua sa de distributie a gazului din Germania, conform termenilor unui acord semnat joi in orasul Tomsk (Siberia) cu ocazia celui de al optulea summit ruso-german, informeaza Rompres.

Acordul, semnat in prezenta presedintelui Vladimir Putin si a cancelarului german Angela Merkel, prevede schimbul unor participatii "de aceeasi valoare". Astfel BASF va detine 35% minus o actiune din campul gazifer Ioujno-Rousskoye, controlat de Gazprom. In contrapartida participatia detinuta de grupul rus in Wingas, filiala BASF care se ocupa de distributia si comercializarea gazului natural in Germania, va creste de la 35 la suta in prezent la 50 la suta minus o actiune. In plus, Gazprom va fi asociat cu BASF in activitatile de explorare si productie din Libia.

"Acordul nostru demonstreaza increderea reciproca existenta intre Rusia si Germania. Acordul va contribui la dezvoltarea unui parteneriat stabil si fiabil intre Gazprom si BASF", a declarat directorul executiv de la BASF, Juergen Hambrecht. La randul sau, omologul sau de la Gazprom, Alexey Miller, a apreciat si el cooperarea existenta intre BASF si Gazprom, parteneriat care acopera in prezent intregul lant, de la productie pana la distributia gazului natural. In plus, Miller a apreciat ca noul acord va creste livrarile de gaz rusesc spre Europa, in conditii concurentiale.

BASF este deja asociat cu Gazprom pentru constructia unui gazoduct in Marea Baltica, gazoduct care ar urma sa aprovizioneze Europa Occidentala cu gaz natural provenit din Siberia. Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, prezideaza comitetul actionarilor societatii North European Gas Pipeline (NEGP), care se ocupa de acest proiect. La randul sau, Gazprom, cel mai mare producator mondial de gaz natural, vrea sa-si creasca prezenta in sectorul de distributie din Europa Occidentala, amenintand chiar ca blocarea expansiunii sale ar conduce la reorientarea spre China a livrarilor sale de gaz.

Zacamantul gazifer Ioujno-Rousskoye este programat sa intre in exploatare in anul 2008. Analistii estimeaza ca acest zacamant are rezerve disponibile de aproximativ 600 miliarde metri cubi de gaz natural.