Pietele financiare au fost cuprinse de euforie in ultima perioada, ca urmare a vestilor bune din zona euro: promisiunea Bancii Centrale Europene (BCE) pentru eventuale achizitii nelimitate de obligatiuni, anuntul unei uniuni bancare, aprobarea de catre Germania a Mecanismului European de Stabilitate, rezultatul proeuropean din alegerile din Olanda si pozitia mai putin rigida a UE in privinta Greciei, se arata intr-un articol scris pentru Wall Street Journal (WSJ) de Charles Goodhart, profesor emerit pentru finante-banci la London School of Economics, si Sony Kapoor, director operational al organizatiei Re-Define.

Increderea din piete este in contrast puternic cu temerile, nematerializate, privind o prabusire in aceasta vara.
"Ar putea fi acesta inceputul sfarsitului pentru criza din zona euro?", intreaba cei doi.

Din pacate, raspunsul este "probabil nu". Criza s-a dezvoltat atat de mult, incat problema economica ar putea fi acum prea mare pentru a putea fi rezolvata in marja de manevra politica tot mai redusa.

Pentru a iesi pentru totdeauna din criza euro, trei lucruri sunt esentiale: o interventie mai puternica a BCE pentru a limita impactul pe termen scurt, strategii credibile de crestere economica pentru tarile lovite de criza si un plan pe termen mai lung care sa asigure ajustari macroeconomice si reforme pentru functionarea zonei euro.

"Europa a indeplinit cel mult una si jumatate din aceste conditii", se arata in articol.

BCE a iesit la lupta, dar cu o mana legata la spate, dupa ce a conditionat interventiile. De asemenea, actiunea ar putea fi prea tarzie. Evolutiile politice din ultimele luni au facut imposibil, chiar iresponsabil, pentru investitori, persoane cu economii, consumatori, companii, banci si autoritati de reglementare sa nu ia in considerare posibilitatea unei destramari a zonei euro. In aceasta directie au avut loc transferuri de capital si depozite, amanarea de invesitii si reorinetarea activelor si pasivelor pe linii nationale. Toate aceste actiuni au sens la nivel individual, dar colectiv sunt dezastruoase pentru zona euro, noteaza cei doi economisti.

Orice decizie asupra unei iesiri a Greciei din zona euro sau asupra unei dezmembrari mai ample a uniunii monetare ar fi politica si in afara controlului BCE. Banca centrala nu poate, de asemenea, sa limiteze retragerile de capital si depozite daca situatia continua. Daca sentimentul pietelor se deterioreaza din nou, "tranzactiile monetare directe" ale BCE ar putea finanta doar retragerea capitalului, la fel cum s-a intamplat cu "programul de achizitii de obligatiuni", in urma caruia banca a ramas cu obligatiunile investitorilor care cautau o iesire, se arata in articolul postat pe site-ul WSJ.

"In aceeasi directie, sa presupunem ca bancile germane ar promova agresiv spaniolilor siguranta programului de garantare a depozitelor din Germania folosind o subsidiara din Spania. BCE ar putea face foarte putin pentru a limita iesirea de depozite care ar urma", afirma Goodhart si Kapoor.

Citeste si:

In timp ce conditiile bancii centrale pentru sustinerea Spaniei si Italiei sunt de inteles in contextul politic, un suport conditionat nu este foarte credibil, scriu economistii.

Poate cea mai mare problema a zonei euro va rezulta din conditiile fiscale stricte impuse in schimbul ajutorului prin Mecanismul European de Stabilitate (MES) si BCE. Beneficiile unor costuri de imprumut mai reduse sunt destul de limitate atunci cand statul respectiv nu se mai poate imprumuta. Situatia cresterii economice in zona euro, mai ales in tarile puternic lovite de criza, a aratat rareori mai rau.

"Eficienta programului de crestere, adoptat de liderii europeni cu mare tam-tam, s-a dovedit neinsemnata. Iar, in masura in care conditionalitatile MES si BCE impun noi masuri de austeritate fiscala, nu vor face altceva decat sa intunece perspectivele economice pe termen scurt, sa creasca somajul deja record, sa majoreze indatorarea ca procentaj din PIB si sa alimenteze framantari sociale", potrivit articolului.

Cu precadere ingrijoratoare este viteza si amploarea potentialului impact pe care reducerea PIB nominal si cresterea somajului le pot avea asupra pietei imobiliare din Spania. Fiecare diminuare a cheltuielilor publice cu un punct procentual din PIB poate conduce la pierderi suplimentare semnificative la nivelul intregii economii, avand in vedere sensibilitatea preturilor activelor la crestere economica si perspective, noteaza cei doi.

In ceea ce priveste acordul de a injecta direct fonduri MES in sistemul bancar al Spaniei, impactul este mai redus decat pare la prima vedere, scriu Goodhart si Kapoor. Povara pierderilor sistemului bancar spaniol urmeaza sa cada, in cea mai mare parte, tot pe umerii guvernului de la Madrid. Nu exista planuri pentru alocarea de fonduri bancii de active toxice a Spaniei, unde s-ar putea materializa viitoare pierderi ale asistemului bancar. Unele state cer chiar Spaniei sa compenseze MES pentru orice pierderi inrgistrate.

Un element al uniunii bancare a zonei euro care ar fi putut ajuta in contextul crizei, planul de garantare a depozitelor in zona euro, a fost respins in totalitate. Daca deponentii din Spania intra in panica, resursele pentru despagubirea acestora vor fi inficiente, arata articolul.

Incapacitatea politicienilor si autoritatilor de reglementare de a scoate din sfera posibilitatilor destramarea uniunii monetare, precum si absenta oricarui plan credibil de crestere economica inseamna ca actorii economici vor fi in continuare motivati mai mult de teama decat de lacomie sau speranta.

In orice caz, situatia va continua sa se inrautateasca inainte de a deveni mai buna, daca acest lucru se va intampla, incheie cei doi economisti.