Peste 30.000 de greci, potrivit politiei, au iesit pe strazi, miercuri, la Atena si Salonic, in cadrul unei greve generale de 24 de ore, pentru a protesta fata de un nou plan de austeritate negociat cu UE si FMI de Guvernul grec, care se confrunta cu primul sau test social, conform Mediafax.
Ciocnirile au avut loc a Atena, intre cateva zeci de tineri cu cagule si fortele de ordine in momentul sosirii in piata centrala Syntagma.

Manifestanti violenti, operand in grupuri mici, au aruncat cu cocteiluri Molotov inspre politisti, care au ripostat cu grenade si gaze lacrimogene.

La Atena, politia a estimat, la pranz, la peste 15.000 numarul manifestantilor care se indreptau spre Parlament, separati in doua grupuri, in timp ce la Salonic, al doilea oras ca marime din tara, situat in nordul Greciei, politia a numarat aproximativ 18.000 de persoane.

In capitala, marsul cel mai numeros era cel al frontului sindical comunist Pame, unit in spatele sloganurilor "Nesupunere" si "Fara noi sacrificii pentru plutocratie". Un alt mars era condus de cele doua sindicate mari GSEE si Adedy, organizatoarele zilei de actiune pentru "respingerea noilor masuri dure, nedrepte si ineficiente".

Aproximativ 5.000 de politisti au fost mobilizati pentru a garanta siguranta manifestatiilor, care adeseori degenereaza in violente in Grecia. Accesul in Parlament era blocat cu o bariera metalica.

"De doi-trei ani traim o catastrofa sociala incredibila, societatea greaca este un cobai pentru ceea ce se intampla in alte parti" din Uniunea Europeana, afirma Ilias Loizos, un angajat municipal in varsta de 56 de ani, care sustine ca salariul sau a fost redus la jumatate.

"Avem o treime someri, afacerile nu mai merg (...) suntem disperati si ne-am pierdut increderea in UE", a afirmat Dimitris Mitropoulos, un invatator in varsta de 35 de ani.

Angajatii companiilor ce urmeaza sa fie privatizate scandau: "no pasaran", denuntand "vanzarea pe lucru de nimic" impusa de creditori tarii.

Intr-o manifestare de hotarare in fata acestei revolte, Ministerul de Finante a anuntat in cursul diminetii ca noul plan de masuri de economisire si reforme structurale, contestat in strada, a fost "incheiat" in cadrul unei reuniuni discrete care a avut loc in cursul serii de marti, intre premierul conservator Antonis Samaras si ministrul sau de Finante, Yannis Stournaras.

Masurile, care se refera la peste 11,5 miliarde de economii bugetare, in special taieri de salarii din domeniul public, de pensii si ajutoare sociale, trebuie totusi supuse aprobarii partenerilor coalitiei guvernamentale, si trebuie sa obtina acceptul creditorilor internationali.

Sustinuta de principalul partid de opozitie, Syriza - stanga radicala -, aceasta greva este a treia de acest tip din 2012 dar prima de la preluarea puterii, in iunie, de actuala coalitie guvernamentala.

In fata spitalului Evangelismos, in centrul orasului, Dimitri Tsiolias, radiolog, nu isi face iluzii cu privire la rezultatul miscarii.

"Greva nu va schimba nimic. Nu conteaza ce facem noi, salariile vor scadea, totul vine de la troika", explica medicul, referindu-se la cei trei creditori ai tarii, UE, BCE si FMI.

Putin mai departe, Posta este inchisa, la fel ca majoritatea serviciilor administrative. Scolile sunt, de asemenea, afectate de miscare.

Pentru Irina, in varsta de 30 de ani, care conduce o tipografie, "in general, functionarii sunt cei fac greva". "Angajatii mei ajung cu intarziere din cauza grevei de la metrou, dar ei nu fac greva, aceasta nu a servit niciodata la nimic", afirma ea iesind dintr-un taxi.

Sindicatele comerciantilor, artizanilor si inginerilor civili au facut, de asemenea, apel la greva, chiar daca miercuri dimineata micile magazine din centrul orasului erau, majoritatea, deschise.

Niciun serviciu de legatura cu insulele nu era insa asigurat.

Controlorii aerieni si-au intrerupt activitatea timp de trei ore, pana la 10.00 GMT (13.00 ora Romaniei), ceea ce a determinat anularea a 12 zboruri ale companiilor elene Olympic Air si Aegean Airlines.

Conditionand mentinerea Greciei sub perfuzie financiara, in timp ce o a treia operatiune de sprijinire a tarii pare sa castige teren, planul este axat pe noi reduceri de salarii in sectorul public, de pensii si de servicii sociale.

Adoptarea sa este prevazuta in parlament inainte de Eurogrupul din 8 octombrie pentru deblocarea transei de imprumut de 31,5 miliarde de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri