"BCE nu se poate angaja in operatiuni de finantare monetara si nu poate inlocui actiunile statelor membre ale zonei euro. Este foarte usor sa crezi ca BCE poate inlocui actiunea guvernelor sau lipsa acesteia cu tiparirea de bani. Asa ceva nu se va intampla", a spus Draghi.

Seful BCE a indemnat statele euro sa continue reformele de consolidare a zonei euro, scrie Mediafax.

"Fara indoiala, procesul de consolidare fiscala va afecta, si a afectat, activitatea economica in diferite parti ale zonei euro. Dar care este alternativa? Sa nu uitam ca actuala criza a inceput de la aversiunea investitorilor fata de risc, vizand anumite aspecte, intre care si nesustenabilitatea deficitelor si nivelurilor de indatorare", a afirmat draghi.

BCE a prezentat, la inceputul lunii septembrie, un program nelimitat de cumparare de obligatiuni suverane pentru a sprijini costurile de imprumut, devenite nesustenabile, ale unor state din zona euro.

Citeste si:

Achizitiile pot incepe insa doar dupa ce un stat aplica pentru ajutorul Mecanismului European de Stabilitate, conditionat de reforme si austeritate.

La momentul respectiv, Draghi a declarat ca achizitiile de obligatiuni vor fi sterlizate in totalitate, urmand ca impactul asupra masei monetare sa fie neutru.