Banca centrala si Ministerul de Finante analizeaza masuri, intre care refinantarea ieftina a creditorilor, pentru a stimula economia, a spus Arbuzov, intr-un interviu la Tokyo, unde a participat la reuniunea anuala a FMI, conform Mediafax.

Economia Ucrainei, care a crescut cu 5,2% anul trecut, incetineste intrucat cererea pentru exporturi precum otelul este in declin, din cauza crizei datoriilor din Europa. Arbuzov a afirmat ca s-a intalnit cu reprezentanti ai celor mai mari 20 de banci din Ucraina in octombrie si le-a cerut sa suplimenteze creditarea pentru anumite sectoare economice, inclusiv agricultura, infrastructura si minerit.
In Ucraina au loc alegeri parlamentare in aceasta luna.

"Bancile care sunt de acord sa ofere creditare ieftina si care participa la economia nationala vor primi refinnatare. Vom incerca sa facem acest lucru pe baze aproape automate. Bancile care m-au ascultat in aceasta privinta vor putea sa castige din aceasta situatie, chiar foarte mult", a spus el.

Bancile vor putea primi refinantare ieftina de la banca centrala, chiar daca dobanzile pe pietele interbancare cresc, in timp ce costurile cu dobanzile pentru companii ar putea fi subventionate cu pana la 100%, a declarat ministrul de Finante, Arbuzov.

Citeste si:

Planul de sustinere a bancilor vine in acelasi timp ce eforturi ale Ucrainei de a relua acordul cu FMI de 15,4 miliarde de dolari, in prezent blocat. Dupa discutii cu oficiali ucraineni in SUA, institutia internationala trimite misiuni tehnice in fosta republica sovietica pentru a discuta prelungirea finantarii, a spus Arbuzov.

Ucraina a apelat la sprijinul FMI dupa ce economia s-a contractat cu aproape 15% in 2009, ca urmare a impactului crizei financiare globale. Acordul, al doilea in doi ani, este blocat deoarece guvernul refuza sa majoreze costurile cu energia pentru populatie, masura necesara pentru reducerea deficitului bugetar.

Economia Ucrainei a avansat cu 1,5% in primele opt luni ale anului.