Cea mai amendata banca in 2012 a fost grupul elvetian UBS, care a acceptat recent sa plateasca autoritatilor americane 1,2 miliarde de dolari pentru a iesi din investigatia privind manipularea indicelui LIBOR. Indicele influenteaza dobanzile la credite de sute de mii de miliarde de dolari in intreaga lume, de la imprumuturi de consum la finantari uriase pentru corporatii, relateaza Mediafax.

Usor peste jumatate din amenzile dictate in acest an impotriva bancilor din SUA au fost cauzate de nereguli in domeniul creditelor ipotecare. Cea mai mare parte din sumele incasate a fost distribuita pentru ajutorarea victimelor, potrivit CNN Money.

Spre exemplu, autoritatile SUA au infiintat in primavara un fond pentru despagubirea persoanelor și familiilor executitate silit de banci in conditii inadecvate, utilizand fonduri de 1,5 miliarde de dolari obtinute din amenzi de la industria financiara. Alte 3,5 miliarde de dolari adunate tot din sanctionarea bancilor au mers la autoritati federale si statale de pe teritoriul SUA pentru finantarea serviciilor de consiliere financiara si juridica pentru persoanele care au sau doresc sa contracteze credite ipotecare.

Unii investitori care au cazut victima schemei Ponzi instrumentata de finantistul Bernard Madoff vor fi despagubiti din suma de 210 milioane de dolari perceputa de stat de la Bank of New York Mellon, unul dintre partenerii escrocului, care si-a indrumat clientii catre fondul acestuia.

Aproape jumatate din amenzi, reprezentand peste 5 miliarde de dolari, au ramas in conturile Trezoreriei SUA.

Citeste si:

Suma include cele 3,2 miliarde de dolari platite de HSBC si alte banci dupa o ancheta privind tranzactii cu entitati originare din state aflate sub embargo economic, precum Cuba sau Iranul, care a inclus si acuzatii de spalare de bani.

Autoritatile SUA au strans aproximativ 1,5 miliarde de dolari de la UBS si Barclays pentru manipularea indicilor de dobanda si alte 335 milioane de dolari de la Deutsche Bank si un creditor ipotecar din SUA pentru vanzarea de pachete de credite ipotecare fara identificarea riscului.

Aproape toate neregulile sanctionate in acest an au fost comise inainte de 2012. Urmeaza amenzile pentru problemele aparute in 2012, precum pierderea uriasa de 5,8 miliarde de dolari de la JPMorgan Chase sau acuzatiile de frauda care au condus la prabusirea Peregrine Financial Group.

Potrivit estimarilor Thomson Reuters, companiile din sectorul financiar listate la bursa de la New York si incluse in indicele S&P 500 au obtinut in 2012 profituri in valoare totala de 167,7 miliarde dolari, cu 21% mai mult decat in 2011. Suma nu include castigurile marilor banci straine cu activitate in SUA, precum UBS, HSBC sau Deutsche Bank.

Actiunile marilor banci amendate in 2012 au crescut cu 20%.