Energica si vorbind cu voce tare, presedinta Colectivului naufragiatilor francezi de pe Concordia (360 de membri) isi prezinta istorisirea. Inainte de drama, a mai avut una. Cea a mortii fratelui, a carui absenta a dorit sa o depaseasca in familie, dar departe de periferia orasului Bordeaux (sud-vest), unde traieste in aceasta perioada dificila.

Seara devreme, "sora mea mai mica dormea" in cabina sa de la Puntea 8, isi aminteste femeia in varsta de 42 de ani. Impreuna cu parintii sai, atunci avand varste de 65 si 75 de ani, asista la un spectacol de magie in sala de spectacole a navei.

Brusc, pe la ora locala 21.45 (22.45, ora Romaniei), simte "un impact" ca un "cutremur". "Se striga peste tot", relateaza ea. Luminile se sting, se aprind din nou, in timp ce pe scena Anne vedea "capul magicianului" livid, care era "cenusiu, un cenusiu pe care nu l-am mai cunoscut", povesteste ea.

"Toata lumea alerga. Tipa peste tot", spune ea. A urcat cele cinci etaje ca sa o gaseasca pe sora sa. Iluminatul lipsea, exceptand luminile de urgenta de pe coridoare. In cabina, Anne ilumina cu telefonul mobil.

Impreuna cu rudele sale, ramane pe Puntea 8 "trei sferturi de ora, o ora", spune ea. Isi aminteste ca a observat, "in apropierea" navei, "o faleza" si un "cormoran". Nava se scufunda. "Le-am spus parintilor mei sa isi ia vestele de salvare si am coborat la Puntea 4. Acolo, panica...", relateaza ea. Nava era foarte "inclinata", "exista o multime de oameni", precizeaza ea.

"Am in continuare frica de orice".

Familia Decré a reusit sa se imbarce pe o salupa. "«Parintii mei erau in varsta» si echipajul i-a luat in cele din urma.

Tatal meu a fost cel care a spus ca mai avea doua fiice", explica ea. Multumita lui am reusit sa urc impreuna cu sora mea. Mama mea, foarte slabita de pierderea recenta a fiului, "nu se gandea decat sa sara. Mi-am spus ca in cazul in care va sari, va muri", isi mai aminteste ea.

Citeste si:

Odata ajunsi in salupa, le-a luat o jumatate de ora sa ajunga pe insula toscana Giglio.

Nava transporta 4.229 de persoane, intre care peste 3.200 de pasageri. Treizeci si doua de persoane au murit in timpul naufragiului, intre care sase francezi.

Anne Decré nu isi ascunde sentimentul de "vina" ca s-a urcat in barca de salvare, in timp ce "sute de pasageri" au ramas "pe nava". "Daca eu nu ieseam, imi omoram parintii. Nu isi pot pierde doi copii", se justifica ea.

Duminica, ceremonii de comemorare vor fi organizate pe insula Giglio, la un dupa catastrofa. Costa nu le-a recomandat supravietuitorilor tragediei sa se prezinte la ceremonii, pretextand ca ceremoniile trebuie sa fie rezervate familiilor persoanelor decedate, fapt ce a trezit mania presedintei Colectivului naufragiatilor francezi.

Ea va fi acolo duminica. Ce asteptari are de la aceasta zi? "Ne vom regasi (...) vom face schimb de amintiri de pe aceasta insula, din acea noapte" suspina ea, care, imediat cum a ajuns pe insula, a inceput sa-i adune pe supravietuitorii francezi.

La un an dupa naufragiu, ranile inca nu s-au vindecat. In calitate de presedinta a Colectivului, Anne este bine pozitionata incat sa fie la curent cu problemele supravietuitorilor francezi, unii divortand, atii devenind anxiolitici sau avand vieti profesionale instabile.

Anxietatea este omniprezenta. "Am in continuare frica de orice. Un plonjon intr-o piscina, mirosul de iod, un strigat de copil...", marturiseste ea.