Presedintele Barack Obama a depus duminica juramantul pentru un al doilea mandat de patru ani la conducerea Statelor Unite, in cadrul unei ceremonii restranse la Casa Alba, relateaza AFP.
"Eu, Barack Obama, jur in mod solemn sa indeplinesc cu credinta functia de presedinte al Statelor Unite si imi voi consacra toate fortele pastrarii, protejarii si apararii Constitutiei Statelor Unite", a declarat, la ora locala 11.55 (18.55, ora Romaniei) al 44-lea presedinte american, cu mana dreapta ridicata, in fata presedintelui Curtii Supreme John Roberts.

Aceasta ceremonie, la care asistau doar cateva persoane, inclusiv membri ai familiei Obama, a durat doar cateva secunde. Presedintele a depus juramantul asezandu-si mana stanga pe Biblia familiei sotiei sale, Michelle, care a tinut aceasta carte sfanta.

In Statele Unite, mandatele prezidentiale incep, in urma alegerilor prezidentiale, la 20 ianuarie, la pranz (19.00, ora Romaniei), potrivit Constitutiei. Dar traditia vrea ca atunci cand 20 ianuarie cade duminica, festivitatile publice sa aiba loc a doua zi.

Deci, Obama va depune juramantul, din nou, luni, in aer liber, in fata a sute de mii de persoane reunite pe imensa esplanada "Mall", la Capitoliu. El va sustine, ulterior, un discurs, in care va dezvalui viziunea sa pentru urmatorii patru ani.

Obama incepe al doilea mandat in circumstante mai putin dificile decat in 2009, atunci cand criza economica era la punctul maxim. Insa sunt in asteptare numeroase dosare spinoase, in timp ce adversarii sai republicani si-au pastrat o pozitie de forta in Congres.

Prioritatile sale vor fi sa solutioneze impasul bugetar, votarea restrictiilor asupra vanzarii de arme de foc si reformarea legilor privind imigratia, a anuntat duminica un consilier apropiat al sau, David Plouffe, potrivit caruia interventia lui Obama "va fi un discurs al sperantei".

Obama, reales la 6 noiembrie pentru al doilea si ultimul mandat de patru ani, si-a inceput ziua, duminica, prin depunerea de jerbe de flori la Mormantul soldatului necunoscut, la Cimitirul Militar National de la Arlington.

El a fost insotit de catre vicepresedintele Joe Biden, care a depus juramantul duminica, inca de la ora locala 8.21 (15.21, ora Romaniei), la resedinta sa, in nord-vestul Washingtonului, situata in incinta Observatorului Naval.

Obama si familia sa, care si-au consacrat ziua de sambata unor actiuni de voluntariat, au asistat ulterior la o slujba religioasa la o biserica din Washington.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri