Gigantul anglo-suedez AstraZeneca, al treilea jucator pe piata europeana a producatorilor de farmaceutice, va achizitiona compania cercetare in domeniul biotehnologiei, Cambridge Antibody Technology (CAT), valoarea tranzactiei ridicandu-se la 1.03 miliarde de euro, informeaza BBCNews. AstraZeneca isi va intari prin aceasta achizitie prezenta pe segmentul cercetarii si conceperii unor noi produse farmaceutice, CAT fiind specializata in producerea de medicamente care au la baza anticorpii umani, riscul de efecte secundare fiind astel mai redus.

Tranzactia anuntata astazi reprezinta continuarea relatiei dintre cei doi producatori, AstraZeneca achizitionand in 2004 un pachet de 20% din CAT pentru 110 milioane de euro. Preluarea iintegrala a CAT evalueaza o actiune a companiei la 1,320 pence, un pret per actiune care este cu 67% mai mare decat pretul de inchidere a sesiunii bursiere de vineri.

Preluarea CAT este ultima dintr-o serie de achizitii efectuate de AstraZeneca, care doreste sa isi intareasca pozitia in fata celorlalti competitori prin preluarea altor producatori sau a unor companii de cercetare. Astfel, grupul anglo-suedez a platit 177,5 milioane de euro pentru Kudos Pharmaceuticals, care activeaza in domeniul biotehnologiei si 253,8 milioane de euro pentru compania americana Targacept, specializata in producerea de tratamente pentru bolile Alzheimer si schizofrenie.

De asemenea, in martie, AstraZeneca a platit 293,51 milioane de euro grupului american Abraxis BioScience, obtinand astfel dreptul de a comercializa in Europa sub brand propriu un tratament al cancerului inovat de producatorul american. AstraZeneca a raportat 1,76 miliarde de euro profit in primul trimestru din 2006, in crestere cu 38% fata de perioada similara din 2005.