"Semnificatia acestor evenimente nu poate fi subestimata. Nu ne asteptam sa asistam la incendii la bordul unui avion. Este o problema de siguranta foarte grava", a spus Hersman, presedintele Comisiei pentru Siguranta Transporturilor Nationale din Statele Unite.

Investigatorii au gasit dovada unui scurtcircuit si a supraincalzirii necontrolabile a unei baterii care a luat foc la un avion 787 apartinand Japan Airlines, in Boston, pe 7 ianuarie.

"Nu se stie inca daca acestea au fost cauzele sau rezultatul incendiului", a spus Hersman.

Investigatia este esentiala pentru rezolvarea deficientei si repunerea in circulatie a avioanelor 787, consemnate la sol din 16 ianuarie.

Hersman nu a precizat cat va dura investigatia, dar a sugerat ca interdictia de zbor nu va fi ridicata prea curand.

Citeste si:

Agentia americana investigheaza evenimentul din Boston, in timp ce autoritatea de profil din Japonia ancheteaza un alt incident, la bordul unei aeronave 787 apartinand All Nippon Airways, din 16 ianuarie. Pilotii au observat fum in timp ce avionul lua altitudine si au efectuat o aterizare de urgenta.

In urma incidentului din Japonia, autoritatile americane au luat decizia sa opreasca la sol toate avioanele 787, prima decizie de acest fel dupa 1979.

Masura a fost urmata si de autoritatile de reglementare din alte state in care liniile aeriene opereaza avioane 787, masurile afectand in total 50 de aparate.

Autoritatile de reglementare a transporturilor din Franta si Japonia investigheaza la randul lor incidentele.