Statisticile referitoare la evolutia inflatiei date publicitatii miercuri in Statele Unite, si ieri in Europa, au determinat o cadere generala a Burselor. Pe piata americana investitorii au vazut in cifrele relevate de Fed semnul unei noi cresteri a ratei dobanzii, iar in Europa, perspectiva deprecierii continue a dolarului in acest context a erodat puternic moralul investitorilor.

Bursa de la New York a terminat miercuri in scadere: Dow Jones a cedat 1,88%, iar Nasdaq 1,50%. In puncte (-214,28), informeaza presa americana, este cea mai drastica scadere a indicelui Dow Jones din martie 2003.

Tendinta a fost urmata si de pietele europene

Bursa de la Londra a incheiat sedinta de tranzactionare in scadere cu 2,92% (la 5.675,5 puncte), la cel mai jos nivel din ultimele patru luni. La Bursa de la Paris indicele CAC40 a scazut cu 3,14%, la 4.920,31 de puncte, incheind sub pragul de 5.000 de puncte pentru prima data in ultimele doua luni.

In Germania, Bursa de la Frankfurt a incheiat si ea in scadere cu 3,40%.
Toti acesti indici debutasera in sedinta de miercuri pe verde, dupa o inchidere in crestere a principalelor piete asiatice. Evolutia de ieri a urmat acelasi ritm descendent. FTS era in scadere cu 0,54% la 11,57GMT, Dow Jones cu 1,88%, Nasdaq cu 1,50%, iar Cac 40 cu 0,12%.

Principalul motiv al acestei scaderi generalizate a pietelor bursiere a fost publicarea datelor privind inflatia in Statele Unite. Potrivit acestora, preturile la consum in SUA au crescut in aprilie cu 0,6% in raport cu luna martie, in conditiile in care economistii se asteptau la un maxim de 0,5%.

In acelasi timp, indicele de baza, extrem de important pentru Fed, care grupeaza preturile la consum (cu exceptia energiei si a produselor alimentare) s-a situat si el la 0,3% in conditiile in care se miza pe un 0,2%.

''Cu ultimele cifre asupra inflatiei, presiunea asupra Fed, pentru a mari rata dobanzii dupa intrunirea din iunie, creste si mai mult'', apreciaza Julie Leibowitch, economist la SG CIB.

Potrivit departamentului american al Muncii situatia din luna aprilie a fost similara cu cea din ianuarie. Pe an inflatia in SUA s-a accelerat, deoarece preturile au crescut cu 3,5% in aprilie (dupa un 3,4% in martie, iar indicele de baza a ajuns la 2,3% dupa un 2,1% in martie), informeaza Reuters.

Cea mai mare crestere a preturilor s-a inregistrat la benzina, + 67,3% si la energie in general, +30,1%, (in ritm anual) .Potrivit specialistilor, in viitorul apropiat cea mai probabila crestere de preturi va surveni la materiile prime, motiv pentru care singura solutie impotriva inflatiei va fi o noua crestere a ratei dobanzii.

Creste inflatia in zona euro

Biroul european de statistica, Eurostat, a revizuit ieri in crestere rata anuala a inflatiei, de la 2,2% la 2,4%. Principala cauza a acestei evolutii negative, considera specialistii, este cresterea preturilor la energie din ultima vreme.

Dar, potrivit Eurostat, s-au inregistrat cresteri notabile si printre bunurile nonfluctuante, motiv pentru care exista toate sansele ca BCE sa recurga la o noua majorare a dobanzilor. In raport cu luna martie, preturile la consum din zona euro au crescut cu 0,7%.