Cateva mii de persoane au manifestat sambata la Liov, in vestul Ucrainei, reclamand eliberarea opozantei Iulia Timosenko si demisia presedintelui Viktor Ianukovici, relateaza AFP.
"Libertate pentru Iulia!", "Ianukovici, afara!", se putea citi pe pancarte agitate de manifestanti, aproximativ 10.000 - potrivit organizatorilor, 3.000 - potrivit politiei. Manifestatia a fost organizata la apelul Partidului Batkivsina (Patria) al lui Timosenko (foto), noteaza Mediafax.

Opozanta, fost premier, este incarcerata incepand din aprilie 2011, dupa ce a fost condamnata la sapte ani de detentie pentru abuz de putere, iar in prezent este judecata pentru frauda fiscala si a fost inculpata pentru complicitate la crima, acuzatii pe care le neaga si le atribuie unei persecutii politice orchestrate de actuala putere.

Partidul de extrema dreapta Svoboda a fost, de asemenea, reprezentat la manifestatie, in aceasta regiune din vestul tarii, in care sentimentele nationaliste sunt puternice.

La eveniment au putut fi observate si steaguri ale Partidului Udar (Lovitura) condus de campionul la box si deputatul Vitali Kliciko, care i-a indemnat vineri pe occidentali sa aplice sanctiuni oficialilor ucraineni implicati in incalcari ale drepturilor omului si cazuri de coruptie.

Relatiile Ucrainei cu UE si Statele Unite s-au deteriorat din cauza unui recul al democratiei, in opinia unor capitale occidentale, in aceasta fosta republica sovietica, dupa venirea la putere a lui Ianukovici, in urma cu trei ani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri