Parlamentul cipriot a aprobat noi masuri pentru controlul capitalului si restructurarea bancilor, parte a eforturilor de a intruni conditiile statelor din zona eruro pentru un pachet de imprumuturi externe, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.
Dupa o zi de negocieri sustinute cu oficialii internationali aflati la Nicosia, Parlamentul a votat, vineri seara, noua legi.

Un nou vot ar putea avea loc sambata pentru impunerea unei taxe pe depozitele mai mari de 100.000 de euro, la cateva zile dupa ce a fost respinsa o propunere care ar fi taxat toate conturile bancare. Bancile au fost inchise toata saptamana si ar trebui sa-si reia activitatea de marti.

Presedintele cipriot, Nicos Anastasiades, incearca sa puna capat impasului in care Cipru s-a aflat saptamana aceasta si care incepe sa ameninte chiar statutul de membru al zonei euro.

Banca Centrala Europeana a dat termen pana luni Ciprului sa ajunga la un acord cu UE si FMI, in caz contrat urmand sa opreasca accesul bancilor locale la mecanismul de lichiditate de urgenta al institutiei.

Ministrii de Finante ai statelor din zona euro se vor intalni, probabil, duminica pentru a discuta ultimele propuneri din partea Ciprului, noteaza Bloomberg.

Cipru a intrat puternic in atentia internationala dupa ce liderii europeni au cerut tarii, la sfarsitul saptamanii trecute, sa taxeze depozitele din banci. Statul cipriot trebuie sa obtina din surse proprii fonduri de 5,8 miliarde de euro pentru a debloca imprumuturi de 10 miliarde de euro din partea zonei euro. Banii sunt necesari stabilizarii finantelor statului si sprijinirii sectorului bancar.

Chiar si dupa legile adoptate vineri seara, Cipru s-ar putea gasi in situatia de a nu reusi sa stranga cele 5,8 miliarde de euro cerute de tarile uniunii monetare.

Restructurarea Cyprus Popular Bank (Laiki) ar reduce necesarul de fonduri la 3,5 miliarde de euro, a declarat Averof Neofytou, vicepresedinte al Disy, cel mai mare partid aflat la guvernare.

Deponentii Cyprus Popular Bank cu peste 100.000 de euro in cont vor inregistra pierderi, a spus acesta.

"Vor fi nevoiti sa astepte multi ani inainte de a vedea cat vor putea recupera – 30%, 40%, 50%, 60%, vom vedea. Pe de alta parte, decizia de sustine aceasta lege protejeaza complet 361.000 din cei 371.000 de deponenti", a spus Neofytou in timpul dezbaterii din Parlament.

Oficialul cipriot nu a precizat ce se va intampla cu depozitele mari din celelalte banci. Parlamentul s-ar putea intruni din nou sambata, pentru a discuta impounerea unei taxe pe depozitele bancare, a spus el.

Un plan propus de liderii europeni prevede restructurarea Cyprus Popular Bank si Bank of Cyprus, prin separarea activelor bune de cele neperformante. Depozitele garantate, de sub 100.000 de euro, vor fi transferate in banca "buna" si nu vor inregistra pierderi, iar cele negarantate in banca neperformanta, unde vor ramane blocate pana la vanzarea activelor, au afirmat mai multe surse apropiate situatiei.

Cipru a devenit in iunie a cincea tara din zona euro care a cerut ajutor financiar. Unul dintre principalele motive a fost impactul puternic al pierderilor inregistrate de bancile cipriote din participarea la programul de stergere a datoriilor statului elen.

Cyprus Popular opereaza in Cipru, Grecia, Marea Britanie, Ucraina, Rusia, Romania, Serbia, Malta si China, prin 439 de sucursale. Banca a raportat o pierdere de 1,56 miliarde de euro pentru primele noua luni ale anului trecut.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri