Guvernul Statelor Unite a platit in timpul crizei economice 80 de milioane de dolari, sub forma de indemnizatii de somaj, unor gospodarii cu venituri de peste 1 milion de dolari, din care 29,9 milioane de dolari in 2010, potrivit datelor fiscului american, transmite Bloomberg.
Circa 3.200 de gospodarii, din care 20% din New York, cu venituri brute declarate de peste 1 milion de dolari, au primit ajutoare de somaj in medie de 12.600 de dolari in 2010, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date, potrivit Mediafax.

Aceste plati depasesc veniturile totale a circa 25 de milioane de gospodarii americane.

Suma de 80 de milioane de dolari reprezinta sub 0,01% din deficitul bugetar al SUA prognozat pentru acest an, de 845 de miliarde de dolari. Totusi, ajutoarele de somaj platite milionarilor scot in evidenta deficientele programelor federale de ajutor.

"Atat de multi oameni se gandesc de ce sa nu profite de sprijinul guvernului", a declarat George Walper, presedintele Spectrem Group, firma de consultanta din Chicago, care tine evidenta gospodariilor cu venituri de peste 1 milion de dolari.

Congresmenii au incercat in repetate randuri sa elimine plata ajutoarelor de somaj pentru familiile cu venituri mari.

Camera Reprezentantilor a aprobat in decembrie 2011 taxarea cu 100% a ajutoarelor de somaj catre persoanele cu venituri de peste 1 milion de dolari, precum si a persoanelor casatorite, in cazul in care veniturile familiei depasesc 2 milioane de dolari. Prevederea nu a fost insa inclusa intr-un proiect de lege semnat de presedintele Barack Obama.

Potrivit datelor federale, 810 milionari care au beneficiat de ajutoare de somaj in 2010 provin din California, iar 610 din New York.

In sectorul financiar din New York, in care anul trecut angajatii au primit beneficii de 19,7 miliarde de dolari, au fost eliminate 32.000 de locuri de munca in perioada ianuarie 2008-2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri