Ministerul urmareste cazul "de la inceput", iar o unitate de criza a fost activata imediat, potrivit aceleiasi surse. Autoritatile italiene solicita o "discretie maxima" si insista asupra faptului ca "securitatea fizica a ostaticilor ramane prioritatea absoluta", potrivit aceleiasi surse.

Potrivit site-ului cotidianului La Repubblica, ar fi vorba despre o reportera RAI, radioteleviziunea publica italiana, si alti trei jurnalisti independenti, scrie Mediafax.

Contrar informatiilor publicate de ziar initial, jurnalista rapita nu ar fi de la RAI, ci o italiana de origine siriana, o colaboratoare a unui cotidian italian.

La Repubblica scrie ca jurnalistii au fost rapiti "de catre un grup rebel, in timpul unei inregistrari video".

Potrivit site-ului cotidianului La Stampa, rapirea celor patru jurnalisti a avut loc in noaptea de joi spre vineri.

Citeste si:

Familiile jurnalistilor italieni au fost "avertizate", potrivit ministerului.

Un italian a fost, deja, rapit in Siria, impreuna cu doi rusi, pe 12 decembrie, cei trei barbati fiind eliberati la 4 februarie.

Rapirile, comise din motive confesionale, politice sau pur financiare, au devenit tot mai frecvente in Siria.

Guvernul sirian a propus marti amnistierea celor care, intr-un interval de 15 zile, elibereaza persoanele rapite pe care le detin, altfel riscand o pedeapsa cu inchisoarea pe viata. Insa rapitorii risca pedeapsa cu moartea, in cazul uciderii sau agresarii sexuale a ostaticilor, potrivit unui decret guvernamental.