Statele Unite au amanat un test nuclear programat pentru saptamana viitoare in California, intr-o incercare de calmare a tensiunilor cu Coreea de Nord, in contextul in care Phenianul a mobilizat doua rachete susceptibile sa atinga Japonia si un teritoriu american in Pacific, relateaza AFP.
Washingtonul a anuntat ca a amanat un test al rachetei de tip Minuteman 3, o racheta balistica intercontinentala cu ogiva nucleara, care urma sa fie efectuat saptamana viitoare la baza aeriana Vandenberg, in California.

Potrivit unui oficial american din cadrul Departamentului Apararii, secretarul Chuck Hagel a decis aceasta amanare cu scopul de a evita ca testul "sa poata fi considerat ca exacerband criza in curs cu Coreea de Nord".

"Vrem sa evitam o perceptie negativa sau o manipulare", a adaugat acest oficial, precizand totusi ca Statele Unite raman "angajate fata de testarea rachetelor (lor) balistice intercontinentale (ICBM) vizand garantarea unui arsenal sigur, fiabil si eficient".

Coreea de Nord, care a instalat a doua racheta cu raza medie de actiune pe coasta de est si ameninta cu efectuarea unor lovituri, inclusiv nucleare, impotriva unor obiective americane, a avertizat vineri ca nu mai poate garanta securitatea misiunilor diplomatice din Phenian incepand de la 10 aprilie.

Majoritatea guvernelor straine vizate au sugerat ca nu intentioneaza sa isi retraga personalul de la Phenian imediat, inclusiv cele sapte state membre UE prezente in Correa de Nord (Germania, Marea Britanie, Suedia, Polonia, Romania, Cehia si Bulgaria).

Londra a rezumat sentimentul general, apreciind ca aceste avertismente tin mai mult de "retorica" nord-coreeana decat de de o amenintare reala, potrivit unei purtatoare de cuvant a Ministerului britanic de Externe.

O reuniune pe tema situatiei din Coreea de Nord a ambasadorilor celor 27 de state membre UE urmeaza sa aiba loc luni la Bruxelles, potrivit unei surse europene.

ONU nu intentioneaza, de asemenea, sa evacueze. Personalul ONU in Coreea de Nord "ramane angajat in activitatea sa umanitara si de dezvoltare in intreaga tara", a declarat Martin Nesirky, un purtator de cuvant al ONU, la New York.

Phenianul si-a multiplicat in ultimele saptamani declaratiile belicoase, furios din cauza ultimei serii de sanctiuni adoptate de ONU dupa al treilea test nuclear efectuat la inceputul lui februarie si a manevrelor militare comune, in curs, ale Statelor Unite cu Coreea de Sud.

La Washington, un purtator de cuvant al Casei Albe, Jay Carney, a anuntat vineri ca un eventual tir de racheta nord-coreean nu va constitui o surpriza pentru Guvernul american, in timp ce Pentagonul a apreciat ca "orice provocare suplimentara va fi regretabila".

Racheta de tip Musudan are o raza de actiune de aproximativ 3.000 de kilometri, adica are capacitatea sa atinga Coreea de Sud si Japonia. Cu o incarcatura usoara, ea poate atinge o raza de pana la 4.000 de kilometri si, deci, teoretic, poate ajunge in Guam, o insula in Pacific, situata la aproximativ 3.380 de kilometri de Coreea de Nord, insula pe care sunt stationati aproximativ 6.000 de militari americani.

In opinia lui Yang Moo-jin, un cadru universitar sud-coreean specializat in Coreea de Nord, Washingtonul a renuntat la tirul de racheta de tip ICMB pentru a evita intensificarea tensiunilor. "Daca Nordul lanseaza rachete cu raza medie de actiune, asa cum se teme toata lumea, Statele Unite ar fi putut sa fie considerate responsabile in parte", a apreciat el.

Intr-o convorbire telefonica cu secretarul general al ONU Ban Ki-moon, ministrul chinez de Externe Wan Yi a subliniat necesitatea ca aceasta criza sa fie solutionata prin dialog. Ban Ki-moon s-a declarat "increzator ca Beijingul va depune toate eforturile pentru a contribui la calmarea situatiei si pentru a ajuta Phenianul sa isi schimbe atitudinea", a anuntat ONU intr-un comunicat.

La Beijing, turisti - intervievati sambata de AFP, la intoarcerea acestora din Coreea de Nord - au declarat ca viata cotidiana in aceasta tara pare sa se desfasoare ca de obicei.

"Suntem multumiti ca ne-am intors, dar nu ne-a fost frica in timp ce ne aflam acolo", a declarat Tina Krabbe, o daneza care a petrecut cinci zile in Coreea de Nord. "Nu aveam impresia ca ar fi existat prea multa tensiune in orasul" Phenian, a adaugat ea.

Accesul la complexul industrial sud-coreean Kaesong, transformat intr-un pion in razboiul nervilor, in curs, ramanea inchis duminica.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri