Suspectul in atentatul din Boston Jokar Tarnaev este constient de duminica seara si a inceput sa raspunda in scris intrebarilor anchetatorilor, scrie presa americana, in timp ce politia federala (FBI) este criticata pentru lipsa de vigilenta privind radicalizarea fratelui mai mare, relateaza AFP.
Tanarul in varsta de 19 ani, spitalizat in stare grava dupa o cautare de 24 de ore in Boston, este suspectat ca este autorul, impreuna cu fratele sau mai mare, ucis intr-un schimb de focuri cu politia, a celor doua atentate cu bomba comise la maratonul din Boston pe 15 aprilie, in care au fost ucise trei persoane, iar alte 180 au fost ranite, informeaza Mediafax.

NBC News, citand oficiali federali, a anuntat ca, in pofida unei rani la nivelul gatului care il impiedica sa vorbeasca, tanarul in varsta de 19 ani a inceput sa raspunda intrebarilor anchetatorilor.

ABC afirma ca acesta raspundea "sporadic" in scris si ca, potrivit unor surse anonime din cadrul politiei, anchetatorii il interogau cu privire la eventuali complici si bombe nedeclansate.

Anterior, seful politiei din Boston, Ed Davis, a declarat pentru CBS ca fratii Tarnaev erau echipati sa comita alt atentat, cu "dispozitive explozive artizanale", si anume "grenade artizanale pe care le-au aruncat spre politisti".

Potrivit CNN, tanarul american de origine cecena ar fi "intubat si sedat". Postul CBS a anuntat, citand anchetatori, ca tanarul era atins in doua locuri si a pierdut mult sange.

Evocand o rana la nivelul gatului, anchetatorii au emis ipoteza ca acesta ar fi incercat sa se sinucida tragandu-si un glont in gura, potrivit postului.

Jokar Tarnaev este ingrijit in acelasi spital in care se afla victime ale dublului atentat de la maratonul din Boston, care s-a soldat cu trei morti si aproape 180 de raniti, luni. Aproximativ 57 de persoane erau spitalizate in continuare duminica, dintre care doua se aflau in stare critica, potrivit CNN.

Cu scopul de obtine un maximum de informatii, dar mai ales pe cea daca fratii Tarnaev au actionat singuri sau au beneficiat de o retea de sustinere, anchetatorii vor invoca "exceptia privind securitatea publica" pentru a-l interoga.

Aceasta masura consta in faptul ca Jokar Tarnaev nu va beneficia, timp de cateva zile, de drepturile cunoscute sub numele de "drepturile Miranda", care prevad ca el poate pastra tacerea si sa fie informat ca poate fi asistat de un avocat in timpul interogatoriilor.

In acest cadru, politisti din domeniul luptei impotriva terorismului antrenati sa interogheze detinuti clasati ca fiind "de mare valoare" asteapta sa il poata interoga, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul fortelor de ordine.

Mai multi senatori republicani nu au ezitat sa reclame ca Jokar Tarnaev, in pofida naturalizarii sale ca american, in 2012, sa fie desemnat ca "inamic combatant".

Acest statut, al detinutilor de la centrul militar de detentie Guantanamo Bay (Cuba), prevede ca o persoana poate sa fie detinuta pe termen nedefinit fara proces sau sa fie judecata de un tribunal militar.

Unul dintre senatori, Lindsay Graham, a nuantat duminica, pentru CNN, aceasta cerere, explicand ca acest statut ar viza exclusiv obtinerea unor informatii utile in domeniul luptei impotriva terorismului, dar ca "nu vor putea fi retinute impotriva sa in cursul procesului" intr-un tribunal federal.

"Va avea dreptul la un proces echitabil", a dat el asigurari. Dar "va fi necesar sa fim autorizati sa il interogam pentru a descopri viitoare atentate si organizatii teroriste de care ar putea avea cunostinta", a pledat el.

Atat timp cat Jokar Tarnaev nu poate sa vorbeasca, ancheta se concentreaza asupra parcursului fratelui sau, Tamerlan, in varsta de 26 de ani, ucis joi seara intr-o cursa de urmarire a politiei.

Anchetatorii se intereseaza in mod expres de cele sase luni pe care le-a petrecut in Daghestan si in Cecenia. "Nu a facut decat sa viziteze membri ai familiei", a declarat tatal sau, Anzor.

Autoritatile ruse au solicitat in 2012 FBI sa efectueze verificari asupra lui Tamerlan, solicitare fondata "pe o informatie potrivit careia era un sustinator al islamului radical, un credincios fervent si ca s-a schimbat in mod drastic in 2010", a precizat politia federala, care, fara sa gaseasca detalii compromitatoare, si-a relaxat vigilenta.

FBI a fost vizat de un val de critici pentru ca nu a continuat sa il supravegheze pe Tamerlan Tarnaev la intoarcerea sa la Boston, in iulie 2012.

"Exista multe intrebari care merita (sa primeasca) raspunsuri", a subliniat senatorul democrat Charles Schumer. "De ce nu a fost interogat la intoarcere? Si ce (lucru) s-a petrecut in Cecenia care sa poata sa il radicalizeze?", s-a intrebat el.

In opinia lui Lindsay Graham, "FBI a trecut pe langa" elemente care ar fi putut sa alerteze in legatura cu radicalizarea acestuia.

"Intra pe site-uri care vorbesc despre a ucide americani (...), emitea in mod clar idei radicale, a mers in zone de radicalism" islamist, a enumerat el.

Autoritatile ruse au anuntat duminica faptul ca nu au gasit nicio legatura intre fratii Tarnaev si rebeliunea din Caucaz. Comandamentul rebeliunii din Daghestan a declarat, la randul sau, ca rebelii caucazieni "nu efectueaza operatiuni impotriva Statelor Unite ale Americii".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri