Casa Alba a respins ideea de a impune imediat o zona de interdictie aeriana in Siria pentru a ajuta rebelii impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, pe care l-a acuzat pentru prima data ca a recurs la stocul de arme chimice, relateaza AFP.
Presedintele american Barack Obama i-a consultat pe partenerii sai europeni din cadrul G8 inaintea summitului acestui grup prevazut sa aiba loc la inceputul saptamanii viitoare in Irlanda de Nord, unde Siria ar urma sa detina un loc important pe agenda. Inca de luni, Obama a avut o intrevedere cu omologul sau rus Vladimir Putin, potrivit Mediafax.

Presa americana a afirmat ca Pentagonul a propus administratiei Obama sa puna in aplicare o zona de interdictie aeriana limitata, in special pentru a proteja taberele de antrenament ale combatantilor opozitiei din Siria.

Impunerea unei astfel de zone a fost una dintre masurile decise in cadrul angajamentului Statelor Unite si aliatilor lor in operatiunile militare impotriva regimului lui Muammar Kadhafi in Libia, in 2011, dar un colaborator apropiat al presedintelui american Barack Obama a asigurat ca reproducerea acestei scheme in Siria ar fi mai complicata.

"Este extraordinar de dificil, periculos si costisitor in Siria", a declarat consilierul adjunct pentru securitate nationala al lui Obama, Ben Rhodes, in cadrul unei intalniri cu presa, vineri la pranz, la Casa Alba.

"In Libia, exista o situatie in care opozitia controla parti enorme din tara si am putut sa le protejam din spatiul aerian", a explicat el, subliniind ca Libia nu avea "aceleasi sisteme de aparare aeriana ca cele care exista in Siria".

In plus, "fortele regimului si cele ale opozitiei sunt amestecate, iar in unele cazuri se bat pe grupuri de case in orase, nu este o problema pe care sa o putem rezolva din aer", a mentionat el, in timp ce ambasadoarea americana la ONU Susan Rice a afirmat ca o astfel de zona ar prezenta "inconveniente si limite".

"Trebuie sa intelegem ca zona de interdictie aeriana nu este solutia miraculoasa", a adaugat Rhodes, aparand ideea de a "incerca o consolidare a opozitiei moderate", in timp ce Washingtonul si-a anuntat cu o zi inainte decizia de a le oferi "sustinere militara" rebelilor, dupa ce a conchis ca regimul Assad a recurs la arme chimice.

Aceasta notiune acopera in special livrarea de arme usoare rebelilor, potrivit presei americane. Dar presedintia americana a refuzat sa confirme. Rhodes a refuzat sa explice, vineri, natura acestei "sustineri".

Administratia nu a inchis total usa unei zone de interdictie aeriana pe viitor. Purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a subliniat vineri ca daca nu a fost luata o decizie pe acest subiect, aceasta strategie "figureaza in optiunile" aflate la dispozitia presedintelui.

In paralel, Obama intentiona sa aiba vineri o intrevedere prin videoconferinta cu liderii francez, britanic, german si italian, pentru a discuta in special despre Siria, inaintea summitului G8 luni si marti.

Casa Alba a amintit ca Obama se va intalni inca de luni cu omologul sau rus Vladimir Putin, in cadrul reuniunii internationale, si ca Siria figureaza pe agenda discutiilor.
Moscova este unul dintre principalii sustinatori ai lui Assad si a blocat toate rezolutiile cu caracter coercitiv ale ONU vizand regimul sirian.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri