Rata evziunii fiscale din statiunile turistice din Grecia este in continuare ridicata, atingand maxime de peste 80% in insulele Rhodos si Zakynthos, chiar daca s-a mai redus fata de anul trecut, cand au fost inregistrate si cote de 100%, arata controale derulate in ultima luna de autoritatile elene.
Rhodos conduce in topul evaziunii din Grecia (cu 84,6%), urmata de Zakynthos (80%), Santorini (77,14%), Paros (68,2%) si Syros (57,9%), scrie cotidianul elen Kathimerini, citat de Mediafax.

Divizia de delicte finaciare a Ministerului de Finante - SDOE a derulat o prima serie de 1.088 inspectii intre 15 iunie si 15 iulie la restaurante, facilitati pentru sporturi acvatice si pe plaja, hoteluri si alte afaceri. In total, autoritatile elene au aplicat 2.473 de amenzi.

Inspectorii au descoperit ca firmele din aceste statiuni au raportat in scopul platii de taxe costuri de constructie mai mici decat cele reale si tarife de cazare sub cele percepute clientilor. De asemenea, unele spatii de cazare au fost declarate drept case rurale de dimensiuni mici, pentru a beneficia de tarife mai reduse la energie, in timp ce unii proprietari nu au declarat deloc activitatea turistica.

Anul trecut, inspectiile SDOE au relevat ca rata evaziunii fiscale in marile statiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos, Lefkada sau Creta, ajungea si la 100%, in timp ce pentru altele, aflate in Santorini sau Corfu, se situa la 75% sau peste acest nivel.

Rate de evaziune fiscala de pana la 100% au fost inregistrate anul trecut pe insulele Zakynthos si Lefkada, in Rethymno de pe insula Creta si in Kastoria. Alte regiuni din Creta au inregistrat, de asemenea, evaziune fiscala ridicata, precum Hania (87%) si Iraklio (78%). In topul evaziunii s-au numarat si Santorini (83%), Corfu (75%), Naxos (73%) si Mykonos (68,5%).

Evaziunea fiscala este considerata de creditorii internationali si de analisti ca una dintre problemele majore ale Greciei, o piedica pentru iesirea tarii din criza economica severa.

Grecia a fost salvata de la colaps cu doua pachete financiare de peste 200 de miliarde de euro de la statele zonei euro si FMI, conditonate de masuri dure de austeritate si reforme. Evaziunea fiscala a fost identificata repetat ca o posibila sursa de majorare a veniturilor statului fara cresterea poverii fiscale asupra populatiei, insa autoritatile au avut succese limitate in combaterea acestui fenomen.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri