Brazilianul Eike Batista, care in martie anul trecut ocupa locul opt in topul celor mai bogati oameni din lume, cu 34,5 miliarde dolari, nu mai este miliardar, ajungand la o avere de 200 milioane dolari, in urma declinului puternic al companiilor sale pe bursa si a eforturilor de a refinanta datorii, scrie Mediafax.
Averea lui Batista a incasat o noua lovitura in iulie, potrivit Bloomberg. Fondul Mubadala Development a negociat cu o companie a lui Batista retragerea unei investitii de 2 miliarde de dolari. Astfel, Mubadala s-a inteles cu EBX Group, o companie a lui Batista, ca investitia de 2 miliarde de dolari sa fie transformata intr-o datorie de 1,5 miliarde de dolari, iar EBX sa plateasca inca 500 de milioane de dolari, au declarat surse apropiate situatiei pentru Blooomberg.

Mubadala nu mai detine nicio actiune la EBX in urma renegocierii. Prin conversia investitiei in datorie, fondul arab se protejeaza in cazul unei restructurari a companiei, intrucat creditorii au prioritate fata de actionari.

De asemenea, Batista inregistreaza pasive personale de 2 miliarde de dolari, ceea ce inseamna ca averea sa este de circa 200 de milioane de dolari, potrivit Indicelui Bloomberg al Miliardarilor.

"Mai mult decat oricine, ma intreb unde am gresit", spunea omul de afaceri intr-un articol publicat de Valor International.

Averea lui Batista s-a evaporat in circa un an, dupa ce ratarea unor tinte privind productia si rezervele la compania petroliera OGX Petroleo & Gas Participacoes a declansat vanzarea masiva a actiunilor si obligatiunilor acesteia. Actiunile OGX, un activ important al lui Batista, sunt in scadere cu 87% in acest an.

"Pierderea credibilitatii este explicabila prin nerealizarea rezultatelor promise la listarea companiilor. A avut loc o reactie in lant: a pierdut credibilitatea in privinta unei companii, dupa care a pierdut-o la toate celelate", a declarat Elad Revi, analist la firma Spinelli SA din Sao Paolo.

Declinul lui Batista, care anul trecut afirma ca vrea sa devina cel mai bogat om din lume, vine in contextul unei incetiniri economice a Braziliei, pentru care economistii estimeaza un avans al PIB mai redus de 3% pentru al treilea an consecutiv.

"Avand in vedere lipsa completa de credibilitate a lui Batista in piata la acest moment, este dificil de crezut intr-o revenire. Posibilitatea exista intotdeauna. Este mica, dar exista", a spus Revi.

Batista si-a folosit averea persoanla pentru a garanta un imprumut anul trecut si are, de asemenea, o datorie de 1 miliard de dolari in urma achizitiei unei companii in 2011, a declarat o persoana apropiata situatei pentru Bloomberg.

Impreuna cu datoria catre Mubadala, pasivele lui Batista, de 3,5 miliarde de dolari, sunt acum cu numai 200 de milioane de dolari sub valoarea activelor.

Averea lui Batista consta din investitiile in sase companii listate, cu o valoare de circa 2,4 miliarde de dolari in prezent, arata calculele Bloomberg. In urma unei analize a vanzarilor de active, taxelor si reinvestirii unor fonduri, Batista mai are probabil 950 de milioane de dolari in lichiditati, proprietati imobiliare si active investibile, inclusiv companii mai mici. O afacere legata de productia de aur este evaluata la 390 milioane de dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri