Seful statului rus, care a inceput o vizita de doua zile in Ucraina pentru a sarbatori 1.025 de ani de la crestinirarea Rusiei Kievene a celebrat "o unitate spirituala solida" care serveste drept "baza pentru prietenia ruso-ucraineana".

"Suntem cu totii mostenitori spirituali a ceea ce s-a intamplat in urma cu 1.025 de ani (...). In acest sens, suntem un popor unit", a declarat el, evocand crestinarea, in 988, a Rusiei Kievene, primul stat al slavilor estici care s-au impartit apoi in rusi, ucraineni si bielorusi.

Festivitatile religioase la care participa presedintii sarb Tomislav Nikolici si moldovean Nicolae Timofti se desfasoara inaintea unui summit la Vilnius, in noiembrie, care ar putea sa se incheie cu un acord de asociere intre Ucraina si Uniunea Europeana.

"Vom respecta orice alegere a poporului ucrainean" privind integrarea in structurile postsovietice, dominate de Moscova, a subliniat Putin, adaugand ca, reunite, economiile celor doua tari vor fi mai competitive.

"In prezent, asistam la o concurenta foarte puternica pe pietele mondiale. Doar unindu-ne eforturile vom putea sa devenim competitivi si sa castigam in aceasta lupta incrancenata", a apreciat presedintele rus.

"Putem si o vom face", a adaugat el.

"Avem multe interese comune care pot crea conditii favorabile dezvoltarii economiilor noastre", a subliniat la randul sau presedintele Viktor Ianukovici.

Moscova impinge de mai multi ani Ucraina sa renunte la orientarea sa europeana pentru a se intoarce catre est si a invitat aceasta tara sa se integreze intr-o uniune vamala formata pentru moment din Rusia, Kazahstan si Belarus.

Fosta republica sovietica situata la portile Europei, Ucraina este impartita, de la independenta sa in 1991, intre Rusia si Occident.

De la preluarea conducerii tarii, in 2010, presedintele Viktor Ianukovici incearca sa intretina legaturi mai stranse cu UE, ramanand insa in relatii bune cu Rusia.

Citeste si:

Relatiile dintre Kiev si Uniunea Europeana s-au deteriorat net la incarcerea fostului premier Iulia Timosenko in 2011, denuntata de UE, care suspecteaza o persecutie politica.

Semnarea unui acord de asociere intre Uniunea Europeana si Ucraina este respins permanent din cauza dosarului Timosenko.

Condamnata la sapte de inchisoare pentru abuz de putere, invinsa la alegerile prezidentiale de catre Ianukovici, Timosenko este judecata si pentru frauda fiscala si inculpata pentru complicitate in asasinarea unui deputat in 1996.

Ea le-a cerut, sambata, ucrainenilor sa "pretuiasca" independenta si alegerea "facuta in urma cu peste 1.000 de ani de a face parte din civilizatia europeana".

"Aceasta a fost o alegere de o importanta colosala, care nu are nimic de-a face cu agitatia politica actuala, ritualurile protocolare fara importanta si tentativele de renastere a unor false uniuni", a apreciat ea intr-o declaratie disponibila pe site-ul partidului sau.

Putin, insotit de patriarhul Moscovei si Intregii Rusii, Kiril, a participat impreuna cu Ianukovici in cursul diminetii la o slujba religioasa in centrul Kievului.

Aproximativ 100 de militanti nationalisti ucraineni au manifestat in apropiere de locul de rugaciune, arborand bannere pe care se putea citi: "Cand Kievul a fost botezat, Moscova inca nu exista", "Provincialii Putin si Gundiaiev (numele de familie al patriarhului rus Kiril), bineveniti in capitala Rusiei Kievene" sau "nu antrenati Ucraina in uniunea vamala".

Pe de alta parte, trei membre ucrainene ale miscarii Femen, cunoscute pentru aparitiile lor topless, au fost agresate si rapite la Kiev in timp ce incercau sa protesteze fata de vizita lui Putin, potrivit miscarii.

In cursul diminetii, lidera Femen, Anna Gutsol, a fost agresata cu putin timp inainte de inceperea vizitei presedintelui rus in Ucraina.

Politia din Kiev, contactata de AFP, a declarat ca nu dispune de nicio informatie cu privire la acest incident.