Este vorba despre unul dintre cele mai sangeroase accidente rutiere inregistrate in Europa in ultimii ani, ultimul avand loc in martie 2012 in Elvetia, unde au murit 28 de persoane, inclusiv 22 de copii.

La ora 01.45 (02.45 ora Romaniei), fusesera recuperate de catre pompieri 36 de cadavre din autocarul care aproape ca a planat peste un pod rutier. Intre persoanele grav se afla sase femei, doi barbati si trei copii.

Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toti originari din provincia Napoli, care se intorceau dintr-un pelerinaj la Pietrelcina, localitatea natala a lui Padre Pio, un preot italian canonizat in 2002 si foarte venerat in sudul Italiei. La bord se aflau numerosi copii. Soferul autocarului a murit in accident.

In noaptea de duminica spre luni, pompierii continuau sa actioneze, la lumina unor lanterne, in conditii foarte dificile, zona unde s-a prabusit autocarul fiind foarte greu accesibila.

Accidentul s-aprodus pe un viaduct de pe autostrada A16 Napoli-Bari, in zona Monteforte Irpino, in provincia Avelino, la aproximativ 50 de kilometri est de Napoli.

Autocarul - un autobuz mare pentru turism - a ajuns in viteza pe o portiune in coborare, in pofida numeroaselor panouri privind limitarea vitezei, si a percutat un limitator, provocand un carambol urias. Un fotograf AFP a numarat cel putin sapte sau opt masini incastrate unele in altele. Dupa aceea, vehiculul a efectuat un veritabil zbor peste un pod rutier si s-a prabusit de la 30 de metri. Mai multi pasageri au fost aruncati din vehicul.

"Situatia este critica. Oamenii nostri actioneaza pentru a salva cat mai multe vieti posibil", a declarat pentru postul de stiri Sky TG24 Pellegrino Iandolo, comandantul pompierilor. Din cand in cand, salvatorii cereau "putina liniste", sa poata detecta cel mai mic semn de viata, a constatat un fotograf AFP.

Citeste si:

"Continuam sa extragem oameni din vehicul. Prioritatea noastra este sa descarceram persoanele ranite", a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al politiei, fara sa confirme bilantul.

"Scena (accidentului) este tragica. Pe drum exista masini distruse, (sunt) cel putin zece... Iar dedesubt sunt aproximativ 30 de corpuri acoperite cu cearsafuri albe, aliniate la marginea drumului provincial", a declarat un forograf dela agentia Ansa.

Aproximativ 20 de ambulante se aflau la fata locului, iar cu putin inainte de ora locala 3.00 (4.00, ora Romaniei) primele furgoane funerare au sosit pentru a transporta victimele.

Potrivit unor martori, autocarul, care se intorcea la Napoli, ar fi putut sa aiba probleme de franare. Jurnalisti locali evoca si alte ipoteze, inclusiv aceea ca soferul a adormit sau explozia unui pneu.

Presa italiana scrie ca portiunea de drum pe care a avut loc tragedia este deosebit de periculoasa. O serie de accidente grave s-a produs in aceasta zona, in trecut.

In urma accidentului, circulatia pe utostrada A16 Napoli-Bari a fost inchisa.